VIAŢA BUZĂULUI E DE SÂMBĂTĂ LA CHIOŞCURI. IATĂ CE PUTEŢI CITI!

VIAŢA BUZĂULUI E DE SÂMBĂTĂ LA CHIOŞCURI. IATĂ CE PUTEŢI CITI!

Sâmbătă apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie 20 de pagini, cu informaţii de interes local.

„MAMĂ, UITE, AVEM LUMINĂ!”, se titrează pe prima pagină. Cinci copii care trăiesc într-un bordei din Budişteni au parte de ceva timp de frânturi de fericire. Aflaţi cine sunt binefecătorii lor şi ce planuri au pentru a le schimba destinul  (1, 18)

VIATA BZ. 11.04.14În sfârşit se asfaltează în Crâng (2), dar administraţia are o problemă ce trebuie rezolvată, în zona şahiştilor (5). Aflaţi ce amenzi propune un consilier pentru locatarii care sparg pereţii de rezistenţă (3) iar pensionarii sunt informaţi că banii vor veni mai devreme luna aceasta (5).

În această ediţie sunt publicate imagini în exclusivitate cu pacientul care a fugit din Căminul Aldeni, instituţie deja asaltată de controale din cauza condiţiilor în care trăiesc asistaţii.  (8)

Elevii au avut o Săptămână Altfel. Citiţi cum s-au distrat şi ce au învăţat. Au plantat puieţi (Pădurea Copiilor – 2), au fost primiţi în vizită de cercetători (Experimentala – 3) magistraţi, militari şi poliţişti (6)

Dintre titluri, mai amintim „Conflict la cimitirul din Vipereşti(9) şiBucate tradiţionale de post, la Bisoca (11).

Din pagina rezervată sportului aflaţi ce variante are Gloria pentru a prinde ultimul loc calificant în play-off (19).

Viaţa Buzăului publică articole de medicină naturistă (12), anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante (14 – 17)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si