VIAŢA BUZĂULUI APARE SÂMBĂTĂ. 20 DE PAGINI CU INFORMAŢII DE INTERES LOCAL

VIAŢA BUZĂULUI APARE SÂMBĂTĂ. 20 DE PAGINI CU INFORMAŢII DE INTERES LOCAL

Mâine apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie 20 de pagini, cu informaţii de interes local.

viata 20 august„Din ianuarie 2017, se scumpeşte gigacaloria”, se titrează pe prima pagină.

Cititorii sunt informaţi cât va costa o parcare neregulamentară şi ce alte măsuri sunt prinse într-un proiect aflat în dezbatere publică.

Neglijenţa asfaltatorilor a provocat un grav incident: un copil a ajuns la spital cu tălpile arse.

Administraţia locală vrea ca autobuzele Trans-Bus să ajungă şi în comunele limitrofe Buzăului. Pe ruta spre Mărăcineni şi Măteşti au revenit şi microbuzele.

Buzoienii află cum s-ar putea face asfaltări pe bani europeni şi ce vor investitorii străini pentru a deschide fabrici în municipiu.

Tinerii şi nu numai sunt aşteptaţi la Universitatea de Vară care îşi deschide porţile la Poiana Pinului.

Ambasadorul Statelor Unite a fost oaspete la Vernesti. Aflaţi scopul vizitei la nivel înalt.

Pe ultima pagină, este prezentat un eveniment ce are loc „O dată la 100 de ani”.

Dintre titluri, amintim „Adoptii simplificate” şi „Incendiile au mistuit Buzăul”.

Nu rataţi editorialul semnat de Petre Titi. Viata Buzăului publică o selecţie de epigrame. Mai puteţi citi articole de medicină naturistă, programele TV, anunţuri imobiliare  şi locurile de muncă vacante.

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comunicate Primăria Buzău - 2026

01.01.26 20:25 Ultima modificare 02.02.26 15:03

DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău…