Mâine apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie 20 de pagini, cu informaţii de interes local.
Sute de tineri au ieşit în stradă, se titrează pe prima pagină. Aflaţi cum s-a protestat la Buzău împotriva sistemului şi ce reacţii au stârnit manifestanţii.
Tragedia din Capitală a scos la iveală şi neregulile din cluburile buzoiene. Citiţi ce au descoperit pompierii în controale şi ce măsuri iau autorităţile. Cum au reacţionat şefii din educaţie faţă de organizarea balurilor elevilor şi de ce s-a anulat festivalul de rock Top T.
Viaţa Buzăului prezintă planurile pentru parcarea de la Piaţă, în dreptul Liceului Eminescu, despre modernizarea stadionului de atletism, dar şi o promisiune neonorată a edililor pe strada Mesteacănului. Se semnalează şi o asfaltare de mântuială, în cartierul Broşteni.
În această ediţie, citiţi cum un buzoian descurcăreţ creşte oi şi curci pe terenul de sport al fostului liceu CFR.
În editorialul Distracţii scump plătite, Stan Brebenel salută manifestaţiile de stradă care urmăresc schimbarea clasei politice, încheind cu întrebarea Avem cu cine?
Articolul Drumul spre excelenţă prezintă încă un profesionist de prim rang, şcolit la Hasdeu, medicul George Iancu.
Dintre titluri, amintim „Scade preţul apei de la robinet” şi „Gloria Buzău, acuzată oficial de implicare în mafia pariurilor”.
Viaţa Buzăului publică articole de medicină naturistă, programele TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.




