VIAŢA BUZĂULUI APARE SÂMBĂTĂ. 20 DE PAGINI CU INFORMAŢII DE INTERES LOCAL

VIAŢA BUZĂULUI APARE SÂMBĂTĂ. 20 DE PAGINI CU INFORMAŢII DE INTERES LOCAL

Mâine apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie 20 de pagini, cu informaţii de interes local.

viata10febrAlertă la Buzău! S-a confirmat gripa!, se titrează pe prima pagină. Aflaţi unde au apărut primele cazuri în judeţ şi câţi buzoieni s-au vaccinat până acum antigripal. Autorităţile fac recomandări şi au luat deja primele măsuri în spitale.  

Cititorii sunt informaţi cum afectează vremea culturile şi de ce se scot gardurile vii din oraş. Autorităţile promit că trenurile vor opri şi în bariera Ploieşti. Aflaţi cum se va transforma zona. În reabilitare va intra şi Şoseaua Vadu Paşii.

Trei regulamente de convieţuire sunt contestate de reprezentanţii locatarilor de la bloc. Aflaţi cum acţionează asociaţiile de proprietari pentru a le modifica.

Salarizarea a provocat nemulţumiri în învăţământ. În această ediţie, citiţi ce ultimatum au dat liderii de sindicat. Şi femeile de serviciu au fost discriminate şi se revoltă.

În articolul “Mister neelucidat de şapte luni”, o mamă disperată cere Poliţiei să finalizeze dosarul unui incident în trafic.

Etnobotanicele au mai trimis pe patul de spital o tânără. Autorităţile, deocamdată, discută pe tema consumului de droguri.

În această lună, buzoienii sunt invitaţi de Muzeul Judeţean la o suită de evenimente dedicate Dragobetelui şi Mărţişorului.

Ştirile sportive anunţă achiziţiile din străinătate făcute de clubul de rugby  şi un meci internaţional al stejarilor: România – Belgia, la Buzău. 

Dintre titluri, mai amintim „Semafoare la Podul Mărăcineni” şi „Natalitatea la Buzău, în scădere”.

Viata Buzăului publică şi programele TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.

pagini 10febr

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comunicate Primăria Buzău - 2026

01.01.26 20:25 Ultima modificare 02.02.26 15:03

DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău…