ŞTEFAN JERCAN TREBUIE SĂ DEA ÎNAPOI 2,3 MILIARDE – PRIME ŞI SALARII ÎNCASATE ILEGAL. VA RETURNA 18 MILIOANE PE LUNĂ ÎN CEL PUŢIN 10 ANI

ŞTEFAN JERCAN TREBUIE SĂ DEA ÎNAPOI 2,3 MILIARDE – PRIME ŞI SALARII ÎNCASATE ILEGAL. VA RETURNA 18 MILIOANE PE LUNĂ ÎN CEL PUŢIN 10 ANI

JERCAN-TRANSBUSFurt din bani publici – nepedepsit. Acesta ar putea fi un alt titlu potrivit pentru acest articol. Ceea ce s-a întâmplat la TransBus Buzău, societatea de transport public local, e încă un exemplu al voracităţii, cupidităţii, lăcomiei şi nesimţirii noilor ciocoi cocoţaţi, singuri sau ajutaţi de alţii, în fruntea bucatelor, însemnând banii publici. Din fericire, la noi la Buzău, cel puţin în cazul directorului TransBus Buzău – Ştefan Jercan, s-a găsit o instituţie, Curtea de Conturi, să-i vină de hac. 

Curtea de Conturi şi Curtea de Apel, coşmarul lui Jercan

Dar ce s-a întâmplat de fapt. Din aprilie 2010 până recent – noiembrie 2013, Ştefan Jercan şi-a acordat, pe lângă salariul generos, prime consistente totalizând 2,32 miliarde de lei vechi. Vezi Doamne, pentru merite deosebite în conducerea societăţii, care vinde bilete de doi creiţari pe zi, dar încasează lunar subvenţii de miliarde de la Primărie. Jercan a încasat în acest interval aceste 2,3 miliarde (net!), dar ghinionul său a fost că pe fir a intrat Curtea de Conturi care nu doar că a devoalat şmecheria, dar l-a şi pus pe Jercan să dea banii înapoi. Evident, Jercan a ţinut cu dinţii de bani, a făcut contestaţie la Bucureşti, pe care a pierdut-o, a dat apoi în judecată Curtea de Conturi, dar Curtea de Apel Ploieşti i-a închis gura şi i-a deschis buzunarele. Prin sentinţa din 15 noiembrie 2013, Ştefan Jercan trebuie să returneze cele 2,3 miliarde încasate ilegal.

 Banii înapoi, dar în mai bine de 10 ani!

 Din păcate, deşi a fost prins şi dovedit că şi-a băgat mâna până dincolo de cot în bani publici, Jercan nu răspunde în vreun alt fel, disciplinar, şi nici măcar nu este pus să dea înapoi, pe loc, miliardele încasate. Trebuie să dea doar câte o treime din salariul net, în jur de 18-20 de milioane pe lună, sumă care i se reţine din cele două chenzine lunare. Un simplu calcul aritmetic, arată că Jercan ar trebui să restituie banii în 130 de luni, aceasta însemnând mai bine de 10 ani! Dacă întretimp va ieşi la pensie, probabil că banii vor fi recuperaţi într-un timp şi mai lung, dacă vor mai fi recuperaţi vreodată.

 Alo, domnu’ Boşcodeală, o demitere, ceva ?

În orice ţară care se respectă cât de cât, un director precum Ştefan Jercan, după o asemenea boroboaţă, ar fi destituit pe loc. Numai că, domnul Jercan face parte din camarila primarului Boşcodeală, cea care conduce oraşul şi judeţul, astfel că hrăpăreţul personaj este menţinut bine-merci în funcţie. Trebuie să dea acest mizilic de 18 milioane/lună înapoi, dar rămâne staroste peste autobuzele şi şoferii din Buzău. Adică, dacă ai furat şi ai fost prins, fură în continuare şi poate, de-acum înainte, nu vei mai fi prins.    

3 Comentarii la: “ŞTEFAN JERCAN TREBUIE SĂ DEA ÎNAPOI 2,3 MILIARDE – PRIME ŞI SALARII ÎNCASATE ILEGAL. VA RETURNA 18 MILIOANE PE LUNĂ ÎN CEL PUŢIN 10 ANI

  1. Priveste dincolo de gard Emiliane! Presa isi face datoria asa cum poate…rolul ei e sa semnaleze neregulile. Cititorii judeca daca informatia este falsa sau nu. Din pacate pentru domnul ‘derector’ a cam imbulinat-o! Asa cum au fost puse si statiile de autobuz anapoda, dar asta-i judecata ta. Stai drept si judeci stramb.

  2. De emotie ti-a gresit numele Emile ;-))

  3. Baieti, se vede de la o posta ca firma asta nu v-a dat publicitate, daca va da 2 mil pe luna nu mai scrieti nimic de transbus.Nu uitati ca primaria finanteaza uneori presa locala inclusiv pe voi. Aveti de dat pe post sedinte de consiliu local sau sedinte de la CJ ! Sa traiti bine !Sa eradicam coruptia !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comemorare

14.02.24 15:33 Ultima modificare 14.02.24 15:36

Cu multă durere în suflet anunțăm plecarea dintre noi a celui care…