Postul Paștelui este cel mai lung și cel mai aspru din posturile de durată întâlnite în Biserica Ortodoxă. Prin tradiţia sa, Postul Paștelui implică o curăţare a sufletului, dar şi a trupului. Pentru perioada postului, cum întreg organismul trece printr-o perioadă delicată – în care este privat de carne, ouă, lapte și brânză – este bine să se țină cont de un set de reguli alimentare care pot fi de ajutor celor care își doresc să țină postul corect și sănătos.
“Postul nu este pentru toată lumea”, este avertismentul pe care îl lansează Dana Marinescu, medic primar Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. Astfel, este chiar contraindicat ca femeile însărcinate, cele care alăptează sau bolnavii cronici să țină post mai mult de câteva zile. Nici în cazul adolescenților nu se recomandă postul în întregimea sa.
Mai mult decât atât, persoanele care țin post trebuie să se asigure că nu le lipsesc din alimentație vitaminele, luate din alimente sau suplimente, dar nici proteinele. O alimentație necorespunzătoare poate duce fie la o creștere în greutate, fie la declanșarea unor boli.
În timpul postului trebuie să facem tot posibilul pentru a avea o dietă echilibrată. Sfatul medicului este să mizăm pe varietate, incluzând fructe, legume și leguminoase, cereale, nuci și semințe în alimentație.
Postul poate reprezenta o restricție alimentară bine venită pentru organism, asta dacă alegem și mâncarea benefică. Este important să știm ce preparate consumăm și pe care le evitam, pentru a nu ne pune sănătatea în pericol. (Mirela Copariu)





