SE COSMETIZEAZĂ CRÂNGUL. LIZIERA DINSPRE PLOIEŞTI ESTE CUTĂŢATĂ DE TUFIŞURI ŞI CRENGI

SE COSMETIZEAZĂ CRÂNGUL. LIZIERA DINSPRE PLOIEŞTI ESTE CUTĂŢATĂ DE TUFIŞURI ŞI CRENGI

Atenţie, şoferi! Lucrătorii de la Urbis şi de la Direcţia Silvică execută lucrări de curăţare şi cosmetizare a lizierei pădurii Crâng. Aria în care se desfăşoară lucrările se întinde până la pasarela peste şoseaua de centură, pe ambele laturi ale arterei care va purta numele de Calea Eroilor.      

crang taieriDupă o vizită de lucru în zona în care sunt efectuate lucrări multiple la carosabil, trotuare şi la spaţiile verzi din Bariera Ploieşti, Primăria Buzău a ajuns la un consens cu Direcţia Silvică.

S-a hotărât ca liziera pădurii Crâng care mărgineşte viitoarea Cale a Eroilor să fie cosmetizată şi igienizată.

Cei de la Direcţia Silvică au trecut la treabă din această dimineaţă, ajutaţi de nacelă şi de o echipă de lucrători de la Urbis Serv

Ei curăţă şi tufişurile dintre copaci pe o adâncime de aproximativ trei metri de la lizieră.

Cosmetizarea pădurii Crâng se execută pe ambele laturi ale drumului, până la pasarela de peste şoseaua de centură a oraşului.

Conducătorii auto trebuie să şofeze atent pentru că banda de la marginea şoselei este ocupată, pe anumite porţiuni, de utilajele şi lucrătorii de la Urbis. (Andrei Solomon)

 

 

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comunicate Primăria Buzău - 2026

01.01.26 20:25 Ultima modificare 02.02.26 15:03

DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău…