S-AU EMIS PESTE 200 DE ORDINE DE PROTECŢIE PROVIZORII. FAPTELE DE VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE, NUMEROASE

S-AU EMIS PESTE 200 DE ORDINE DE PROTECŢIE PROVIZORII. FAPTELE DE VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE, NUMEROASE

Poliţiştii buzoieni au emis, în primele zece luni ale acestui an, peste 200 de ordine de protecţie provizorii, la solicitarea victimelor agresiunilor domestice. Faptele de violenţă în familie se menţin la acelaşi nivel ca în anul 2019.
protectie 2Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii atunci când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc. În perioada ianuarie-octombrie 2020, la nivelul judeţului Buzău, au fost emise 208 ordine de protecţie provizorii, tot atâtea câte au fost emise şi în primele zece luni ale anului trecut. Toate au fost emise la solicitarea victimelor.

Este de reținut că în mare parte dintre faptele constatate de polițiști, judecătorii au menținut măsura. Potrivit anchetatorilor, faptele de violenţă în familie sunt la acelaşi nivel ca în anul 2019.

Ordinele de protecție au fost emise atât pe numele unor soți violenți, dar și pe numele unor copiii care și-au maltratat părinții ajunși la vârste înaintate. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comunicate Primăria Buzău - 2026

01.01.26 20:25 Ultima modificare 02.02.26 15:03

DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău…