Peste 60 de reprezentanţi ai Asociaţiilor de Proprietari din cele mai mari oraşe din ţară s-au întâlnit cu parlamentarii la o discuţie pe marginea Legii Asociaţiilor de proprietari din România.
Fiecare asociaţie în parte a venit cu anumite propuneri, care să schimbe sau să completeze unele dintre componentele legii, care urmează să fie discutată în Parlament.
A fost propusă, de asemenea, eliminarea taxei solicitate de Compania Naţională pentru Controlul Instalaţiilor De Ridicat pentru cei care folosesc ascensoare, dar şi renunţarea la scrisorile trimestriale către membrii asociaţiilor.
Toate propunerile buzoienilor vizează reducerea cheltuielilor care le revin proprietarilor de apartamente.
Pe de altă parte, asociaţiile nu sunt de acord cu ştergerea unor penalităţi, care le revin anumitor proprietari ca urmare a acumulării de datorii la plata cheltuielilor de întreţinere.
Rămâne ca, la discutarea Legii Asociaţiilor de Proprietari în cele două camere, aleşii să ţină cont de propunerile discutate, iar legea să fie, cu adevărat, curată şi folositoare. (Corneliu Floriceanu)





