Operaţiunea la nivel naţional a poliţiştilor români, pentru destructurarea reţelei care comercializa peşte impropriu consumului, nu a ocolit Buzăul. Oamenii legii au descins, dimineaţa, la opt depozite din municipiu, dar şi la câteva magazine din Piaţa Centrală. Poliţiştii au ridicat o cantitate impresionantă de marfă. La nivel naţional, au fost efectuate percheziţii în peste 100 de locaţii.
Poliţiştii buzoieni au fost angrenaţi în operaţiunea de destructurare a unui grup care se ocupa cu activităţi ilegale în domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului. Azi dimineaţă, au fost efectuate percheziţii simultate în opt depozite din municipiu, dar şi în mai multe magazine din Piaţa Centrală. Oamenii legii au confiscat toată cantitatea de peşte impropriu consumului, marfă ce urmează a fi distrusă.
Cantităţi uriaşe de peşte comercializate la Buzău erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, ape unde pescuitul este interzis, din cauza poluării, peştele din aceste zone fiind impropriu consumului.
Gruparea, formată din sute de persoane, români şi alte naţionalităţi, crease un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui din afara ţării, pentru transportul acestuia şi ulterior pentru comercializarea în România.
La nivel naţional au fost efectuate percheziţii în douăsprezece judeţe ale ţării. (Andrei Solomon)