LA ORAŞ NU SE SCUMPEŞTE GUNOIUL. LA ŢARĂ, PREŢUL CREŞTE CU 80 LEI/TONĂ

LA ORAŞ NU SE SCUMPEŞTE GUNOIUL. LA ŢARĂ, PREŢUL CREŞTE CU 80 LEI/TONĂ

Veste bună pentru buzoienii care locuiesc la oraş, dar nu şi pentru cei care stau la ţară. Începând din acest an, tariful pentru gunoiul menajer se scumpeşte pentru abonaţii din mediul rural, dar nu şi pentru cei din municipiu. Această decizie a fost luată după ce s-a constatat că populaţia din mediul urban a învăţat să colecteze selectiv deşeurile, spre deosebire de cei din mediul rural.

pubela 3Campaniile derulate de societatea de salubritate, care au avut drept scop determinarea populaţiei să colecteze selectiv deşeurile, dau rezultate. Mai exact, datorită faptului că nu se mai aruncă la grămadă gunoiul menajer, că sunt folosiţi corect sacii galbeni şi pubela maro, tariful nu va creşte în acest an pentru abonaţii care locuiesc în oraş.

Nu acelaşi lucru se poate spune  despre abonaţii din mediul rural. Din cauza faptului că pun în pubele chiar şi gunoiul de grajd, dar şi resturile din grădină, pentru clienţii societăţii de salubritate de la ţară tarifele vor creşte cu 80 de lei pentru o tonă.

Pe viitor, pe termen lung, dacă abonaţii îşi vor însuşi toate normele de colectare selectivă şi le vor pune în aplicare, este posibil ca preţul gunoiului să scadă pe măsură ce cantităţile de deşeuri menajere care ajung la groapă vor fi mai mici. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comunicate Primăria Buzău - 2026

01.01.26 20:25 Ultima modificare 01.04.26 14:25

ANUNT PUBLICPrin Anunțul public nr. 41/CLM/02.03.2026 a fost adus la cunoștința publiculuifaptul…