Noi doze de vaccin hexavalent şi antituberculos au ajuns, în sfârşit, la Buzău. Întârzierea imunizării bebeluşilor datează din vară, atunci când autorităţile au epuizat stocurile. Astăzi a avut loc o şedinţă de instruire a medicilor de familie cu privire la procedurile de administrare a celor două importante vaccinuri.

Doctorii şi reprezentanţii cabinetelor de medicină de familie au primit, astăzi, câteva sfaturi cu privire la modul în care trebuie gestionate noile doze de vaccin mult aşteptate.
Vaccinul hexavalent este administrat bebeluşilor de 2, 4 şi 11 luni, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei. Aproape 3.000 de doze au ajuns la Buzău.
De asemenea, 4.000 de doze de vaccin antituberculos BCG au fost repartizate judeţului Buzău.
Medicii de familie aşteptau reînnoirea stocului de mai bine de trei luni, mai ales că ambele vaccinuri fac parte din programul naţional de imunizare a bebeluşilor.
La şedinţa de astăzi, unii medici de familie au reclamat şi faptul că unii părinţi aleg să nu îi vaccineze pe copii, de teama unor reacţii adverse. Autorităţile din sănătate susţin că nu există motive de îngrijorare în privinţa efectelor pe care le poate avea administrarea celor două vaccinuri. (Mihai Bunăziua)




