Pe la sfârşitul lunii septembrie, buzoienii se vor putea bucura de o plimbare prin Centrul Vechi al Buzăului.
Strada Cuza Vodă va fi pînă atunci reabilitată complet iar nuanţa cenuşie a pavajului din granit va fi atenuată de culorile florilor din jardiniere.
Câteva terase au fost amenajate deja şi buzoienii se bucură de savoarea unei beri ori a unei cafele în acest loc special.
Iar când strada va fi terminată complet, probabil că va deveni locul preferat de promenadă al multora dintre concetăţenii noştri.
Cuza Vodă va fi înfrumuseţată şi înnobilată şi cu multe plante.
Viceprimarul Sebastian Radu şi-ar dori ca în jardinierele generoase ca dimensiuni să fie plantaţi şi copaci mai înalţi, care să aducă verdele naturii în buricul târgului.
Nimerit ar fi ca de acest aspect să se ocupe un peisagist calificat. S-ar evita astfel mobilarea jardinierelor cu tufe de merişor, tuia ori nelipsitele panseluţe de Urbis.