Este mare nevoie în continuare de sânge și de plasmă. Pentru a face față cererii tot mai mari și pentru a veni în sprijinul celor aflați în suferință, Centrul de Transfuzii Buzău va fi deschis și sâmbătă, 26 septemebrie, de dimineață, până la ora 13.00.

Sâmbătă, 26 septemebrie, de dimineață, până la ora 13.00, sunt așteptați la Centrul de Transfuzii Buzău toți cei care doresc și pot să doneze sânge, dar și cei care s-au vindecat de COVID și pot dona plasmă pentru tratamentul pacienților aflați în stare gravă.
Decizia de a deschide și sâmbăta a fost luată după ce mulți doritori de a dona au spus că nu au timp să o facă din cauza programului încărcat din timpul săptămânii. Astfel, sâmbăta, de dimineață și până la ora 13.00 Centru de Transfzii vine și în întâmpinarea acestei categorii de donatori, mai ales că acum s-a încheiat și perioada concediilor, iar buzoieni stau în week-end acasă.
Centrul de Transfuzii Buzău a fost deschis și sâmbăta trecută, când s-au prezentat în jur de 30 de donatori, printre care și personalul Centrului, în frunte cu directorul Adriana Crăciun.
Toți buzoienii care pot dona sânge ar trebui să se gândească la faptul că un astfel de gest venit din partea unei singure persoane poate salva trei vieți ale unor oameni aflați în suferință. (Mirela Copariu)



