„EMINESCU” TREBUIE REPARAT. CLĂDIREA LICEULUI ESTE UN PERICOL PUBLIC

„EMINESCU” TREBUIE REPARAT. CLĂDIREA LICEULUI ESTE UN PERICOL PUBLIC

Primarul Buzăului este preocupat de starea deplorabilă în care se află clădirea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Cu puţin timp înainte de începerea noului an şcolar, trotuarul adiacent liceului este închis circulaţiei pentru că există pericolul ca buzoienii să fie răniţi de ţiglele sau de bucăţile de tencuială care cad.

colegiu eminescuPrimarul Buzăului recunoaşte deschis că liceul Eminescu se află în coada listei unităţilor şcolare din oraş în ceea ce priveşte starea clădirii.

A început deja faza de proiectare şi urmează ca, după finalizarea proiectului, să fie găsite sursele de finanţare.

Deoarece este clasificată ca monument istoric de categoria A, clădirea liceului nu trebuie să sufere nicio modificare faţă de proiectul iniţial.

Într-adevăr, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” arată deplorabil şi este evident că de-a lungul anilor din urmă, managementul a fost ca şi inexistent aici.

Problema este că de pe acoperiş cad ţigle şi se desprind bucăţi din cornişă şi din tencuială, care pun în primejdie viaţa trecătorilor.

Tocmai de aceea, trotuarul care mărgineşte clădirea a fost închis circulaţiei pietonilor.

Numai că, atât intrarea pentru elevi, cât şi cea pentru profesori se află situate exact pe trotuarul închis. Odată cu începerea noului an şcolar, sute de elevi şi profesori vor fi obligaţi zilnic să se expună unor posibile primejdii, ori de câte ori intră sau ies din clădire. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Compania de Apă Buzău – INFO 2026

01.01.26 20:26 Ultima modificare 09.02.26 19:16

9.02.2026 Compania de Apă S.A. Buzău anunță implementarea proiectului „Sprijinirea conectării populației…

Comunicate Primăria Buzău - 2026

01.01.26 20:25 Ultima modificare 02.02.26 15:03

DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău…