DRUMURI PERICULOASE. SURPĂRILE DE TEREN NU AU FOST STABILIZATE

DRUMURI PERICULOASE. SURPĂRILE DE TEREN NU AU FOST STABILIZATE

La începutul primăverii s-au reactivat surpările de teren în mai toată zona de deal şi de munte a judeţului.

surpareDrumul judeţean care leagă comuna Vintilă Vodă de Săruleşti s-a prăbuşit pe o bună bucată.

Şi în prezent, pe tronsonul afectat se circulă pe un singur sens iar autobuzele de călători nu mai pot parcurge zona afectată.

Şi drumul judeţean 203 K este în primejdie de a fi afectat în orice clipă. La kilometrul 37, malul Slănicului s-a prăbuşit iar ruptura a ajuns la câţiva centimetri de asfalt.

Zonele respective au fost semnalizate conform legii a zonelor periculoase şi a restricţiilor de tonaj,

Pentru începerea lucrărilor de reabilitare nu poate fi stabilit încă niciun termen precis, deoarece, în perioada licitaţiilor pot interveni contestaţii care produc întârzieri.

În cazul în care vremea se va schimba şi va deveni ploioasă, este posibil ca alunecările de teren să avanseze iar drumurile să fie întrerupte de tot.

Locuitorii din Săruleşti şi Bisoca ar putea fi izolaţi rutier iar cei de pa Valea Slănicului ar fi obligaţi să facă un ocol de zeci de kilometri. (Corneliu Floriceanu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comemorare

14.02.24 15:33 Ultima modificare 14.02.24 15:36

Cu multă durere în suflet anunțăm plecarea dintre noi a celui care…