Initiativa laudabila a Ministerul Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări. Începând din acest an, românii vor fi invitaţi în preajma zilei de naştere de catre medicul de familie la un control medical preventiv.
Prin faptul că este programată în luna de naştere a asiguratului, consultaţia are rolul de a-i aminti pacientului că este bine să-şi verifice sănătatea măcar o dată pe an.
Controlul preventiv se adresează în special populaţiei active şi vizează o evaluare a riscului de îmbolnăvire pentru cele mai frecvente afecţiuni.
Dacă pentru pacienţi un astfel de control nu poate fi decât benefic, medicii de familie se tem că acele 5 ore de program vor deveni supraaglomerate.
Prin această decizie, Ministerul Sănăţii doreşte a-l responsabiliza dar şi a-l ajuta pe pacientul român. Campania va fi amplu mediatizată în perioada următoare.



