Reprezentanţii proprietarilor de locuinţe din Buzău s-au întâlnit astăzi la Conferinţa Asociaţiilor de Proprietari cu reprezentaţii autorităţilor locale şi cei ai Ligii Naţionale a asociaţiilor de proprietari „Habitat”, Institutul pentru Politici Publice.
La întâlnire au fost abordate teme importante pentru locuitorii de la bloc. Printre acestea se numără şi unele propuneri de modificare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari.
Este vorba de modificările făcute în apartamentele de bloc de către proprietarii acestora, care nu au aprobările necesare pentru efectuarea lucrărilor şi care pot afecta grav structura de rezistenţă.
Toate aceste propuneri şi o serie de măsuri administrative care au fost supuse dezbaterilor, au fost trimise Ministerului Dezvoltării şi Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Publice din România.
(Corneliu Floriceanu)




