Sistemul de încălzire centralizat nu va dispărea cu desăvârșire la Buzău, ba chiar se intenționează mărirea numărului actual de clienți. Este declarația noului director al RAM Termoverde care este conștient, însă, că pentru acest lucru este nevoie de investiții.

În acest moment, nou-înființata societate de termoficare are ca număr de abonați un procent de 20 la sută față de ceea ce dispunea în urmă cu câțiva ani Regia Autonomă Municipală. Mai exact, mai sunt racordate în jur de șase mii de entități, față de 33-35 de mii. Conducerea RAM Termoverde spune că se gândește o strategie de creștere a numărului de clienți, însă nu la nivelul la care se afla vechea societate cu ani în urmă.
Creșterea numărului de clienți este unul dintre obiectivele noii societăți de termoficare, dar pentru acest lucru este nevoie de investiții.
Reprezentanții societății de termoficare susțin că, cel puțin iarna viitoare, prețul gigacaloriei va fi același ca și până acum. Acesta ar putea totuși să scadă treptat, în funcție de investițiile ce vor fi făcute în sistemul de încălzire. (Mirela Copariu)




