Începând de astăzi, autobuzele Trans Bus vor circula după un program similar celui de dinaintea stării de urgență, însă cu respectarea măsurilor de protecție pentru călători.
Astăzi, în prima zi a stării de alertă, Trans Bus a revenit la programul obișnuit pe traselele din oraș și din județ. Se asigură continuitatea, de la orele dimineții, până seara, fără a mai exista intervale orare neacoperite.
Sunt menținute toate măsurile de protecție pentru călători.
De asemenea, ieri, autoritățile locale au emis o recomandare pentru persoanele peste 65 de ani, să circule cu autobuzele după ora 9:00.
Printre măsurile preventive se numără chiar și refuzul șoferului de autobuz de a pleca din stație, dacă în mijlocul de transport nu sunt respectate minimele reguli de distanțare socială.
Noul program de transport al Trans Bus poate fi consultat pe site-ul și pe pagina de facebook ale societății.
(Mihai Bunăziua)



