ARTĂ BRÂNCOVENEASCĂ LA BUZĂU. TREI ZILE DE COLOCVIU ORGANIZAT DE ARHIEPISCOPIE

ARTĂ BRÂNCOVENEASCĂ LA BUZĂU. TREI ZILE DE COLOCVIU ORGANIZAT DE ARHIEPISCOPIE

Eveniment important la Buzău la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. La Centrul eparhial a debutat prima zi a Colocviului „Arta brâncoveană – moştenire bizantină şi ethos românesc în tradiţia ortodoxă”.

ARTAÎn deschidere, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”, a avut loc acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, cu participarea Coralei „Neagu Ionescu”, dirijată de Gianin Oprea.

Invitaţii au ascultat cuvântul de deschidere al Arhiepiscopului Ciprian, în încăperea Bibliotecii eparhiale, care s-a dovedit a fi neăncăpătoare faţă de numărul celor doritori să participe.

Atelierele vor funcţiona pe tot parcursul colocviului iar în ultima zi, publicul va putea vedea rezultatele finale ale creatorilor.

Toţi cei dornici să participe la următoarele două zile de conferinţe şi ateliere sunt aşteptaţi la Biblioteca şi Muzeul eparhial din Centrul Eparhial Buzău, unde se află şi palatul brâncovenesc.

În fiecare dintre cele trei zile, participanţii la colocviu vor vizita mai multe aşezăminte bisericeşti din judeţul nostru.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si

Comemorare

14.02.24 15:33 Ultima modificare 14.02.24 15:36

Cu multă durere în suflet anunțăm plecarea dintre noi a celui care…