Mai mulţi bani pentru înmormântare. Ajutorul de deces a fost majorat cu 1.000 de lei. După ce luna trecută au existat sincope în acordarea acestui sprijin financiar, Casa Judeţeană de Pensii dispune acum de fonduri pentru familiile îndoliate.
Valoarea ajutorului de deces a fost majorat în funcţie de câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an. Astfel, cuantumul a ajuns la peste 5.000 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 1.000 de lei. Suma se acordă în cazul decesului asiguratului sau pensionarului.
De asemenea, ajutorul se aplică şi în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului iar suma de bani acordată este de 2.582 lei. Pentru a primi ajutorul de înmormântare, familiile îndoliate trebuie să se adreseze Casei Judeţene de Pensii. Banii vor fi primiţi în termen de trei zile lucrătoare, de la data solicitării. (Mihai Bunăziua)



