Ca şi anul trecut buzoienii care ţin la tradiţia mărţişorului vor avea ocazia să achiziţioneze daruri pentru doamne şi domnişoare chiar din buricul tîrgului.

Chiar azi a început ridicarea unui gigant care va fi amplasat în Piaţa Dacia. În plus, vor fi amenajate şi două spaţii speciale destinate vînzării de flori.
Municipalitatea va interzice orice fel de comerţ ambulant sau de sezon în centrul vechi al oraşului după ce lucrările de renovare vor fi finalizate.Soluţia cortului în Piaţa Daciei a fost luată după începerea lucrărilor de amenajare de pe Strada Cuza-Vodă şi sunt şanse mari să devină una perenă.
Cortul pentru mărţişoare şi standurile de flori vor „sta în picioare” pînă pe 9 Martie, dată la care vor fi dezasamblate.



