Început de mandat marcat de austeritate. CJ Buzău taie din bugetul pentru 1 Decembrie și Sărbătorile de iarnă

Început de mandat marcat de austeritate. CJ Buzău taie din bugetul pentru 1 Decembrie și Sărbătorile de iarnă

Consiliul Județean Buzău se întrunește mâine, de la ora 14.00, în ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind incluse nu mai puțin de cinci proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse votului noilor aleși județeni.

Unul dintre proiecte se referă la suma alocată de forul județean pentru organizarea, la nivel local, a manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României și Sărbătorilor de Iarnă.

Pentru acest an, suma propusă este de 300.000 de lei, adică mai puțin de jumătate din suma alocată în 2023, respectiv 700.000 de lei. În expunerea de motive atașată proiectului, se invocă, de către inițiator, „constrângeri financiare”. Cu toate acestea, vor fi oferite, și în acest an, pachete cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, copiilor, adulților și vârstnicilor din sistemul public de asistență și protecție socială.

În completarea acțiunilor oficiale din data de 1 decembrie, Consiliul Județean Buzău va organiza o întâlnire cu cetățenii buzoieni în parcul din incinta Centrului Muzeal „I. C. Brătianu”, fiind prezentat un moment artistic al Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău. Totodată, vor fi oferite pachete cu dulciuri celor mai mici dintre participanți.

În debutul ședinței de mâine a CJ Buzău, va avea loc validarea mandatelor a patru consilieri județeni: Răzvan Dedu (PSD), Ionuț Dragomir (PSD), Claudiu Corcodel (PNL) și Constantin Mircică (PNL).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și