INCENDIU LA GĂLBINAŞI. O BĂTRÂNĂ A DAT FOC PROPRIEI CASE

INCENDIU LA GĂLBINAŞI. O BĂTRÂNĂ A DAT FOC PROPRIEI CASE

Incendiu cu accente de dramă familială, la Gălbinaşi. O bătrână şi-a incendiat propriul imobil, pentru a scăpa de locatarii dintr-o aripă a clădirii. Proprietara semnase un contract de întreţinere cu o familie, dar în ultimul timp nu se mai înţelegea cu noii co-locatari. În urma incendiului, atât bătrâna cât şi unul dintre chiriaşi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

incendiu 2Panică printre locuitorii unei uliţe din Gălbinaşi, după ce o casă a luat foc. Vecinii au alertat, imediat, pompierii şi au reuşit, în acelaşi timp, să o scoată pe proprietară afară din clădire.

Imobilul era ocupat şi de alţi rezidenţi, care, din fericire, se aflau în Buzău, în momentul în care a izbucnit incendiul. Din spusele vecinilor, dar şi ale celor care locuiau în casă, focul ar fi fost pus chiar de bătrâna proprietară. Femeia semnase un contract de întreţinere cu o familie iar de ceva timp îi ameninţa, pe fondul mai multor neînţelegeri, că îi va evacua sau le va da foc la casă.

Pompierii s-au deplasat la faţa locului şi după câteva zeci de minute au reuşit să stingă focul care ameninţa să se extindă şi la gospodăriile din jur. Aripa în care locuia bătrâna a ars aproape integral, dar, din fericire, nu au fost victime.  Concluzia la care au ajuns pompierii se referă la acţiunea unor persoane iresponsabile,  încă un indiciu că  proprietara imobilului ar fi vinovată.

Unul dintre rezidenţi a avut nevoie de îngrijiri medicale, în momentul în care şi-a văzut casa ameninţată de foc. De îngrijiri a avut nevoie şi bătrâna, ambii fiind preluaţi de o ambulanţă. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și