Scenariu tras la indigo, în meciurile din Liga Florilor ale Gloriei. Roș-albastrele s-au impus aseară, 23 la 22, în detrimentul Bistriței. Cu toate că elevele lui Ovidiu Mihăilă au condus ostilitățile pe aproape tot parcursul meciului, victoria a fost din nou una cu emoții. Grație victoriei, Gloria se menține pe locul al patrulea în Liga Florilor.
Un nou meci de care pe care pentru Gloria Buzău ieri, la Sfântu Gheorghe, împotriva surorii de la Bistrița. La câteva zile de la demiterea lui Horațiu Pașca, bistrițencele au intrat pe teren decise să le facă viața grea elevelor lui Ovidiu Mihăilă, să-și respecte statutul de echipă europeană dar și să răzbune rezultatele dezastruoase cu Mioveni, Cluj și Slatina. Handbalistele din Ardeal chiar au reușit un start bun, conducând cu 3 la 0 în debutul partidei, dar nu au putut să mențină ritmul alert decât 20 de minute. În minutul 22, Gloria prelua conducerea și nu a mai cedat-o până la pauză, astfel că la cabine Iuganu & co au intrat în avantaj, 11 la 9.
Gloria de la Buzău a fost mai bună și în actul secund, roș-albastrele reușind să se distanțeze pe tabelă încet, dar constant, astfel că, în minutul 53, buzoiencele conduceau cu 20 la 16. Culmea, bistrițencele au reușit să revină în meci, apropiindu-se la un singurl gol după reușita Laurei Pristăvița, cu un minut înainte de final. Golul izbăvitor a fost semnat de Janusevic, sârboaica finalizând un atac dus ca la carte, la limita timpului regulamentar. Ardelencele au mai marcat o dată, pe final, prin viitoarea „buzoiancă” Vasilevskaya, dar golul nu a mai contat în economia meciului.
De remarcat revenirea de formă a Anei Maria Iuganu, extrema de la Buzău terminând partida cu 10 reușite, tocmai în poarta echipei la care va evolua din sezonul viitor.
Grație victoriei de aseară, Gloria se menține pe poziția a patra, cu 28 de punte, 6 mai multe decât urmăritoarea Măgura Cisnădie.
Etapa viitoare, ultima a turului de campionat, buzoiencele vor disputa un alt derby, cu Dunărea Brăila. (Andrei Solomon)




