Gloria trimite o a treia handbalista, la lotul national pentru Campionatul European din Danemarca. Alexandra Subțirica a fost convocata pe ultima suta de metri, de selectionerul Bogdan Burcea. Pivotul se va alatura altor doua buzoience convocate, Ana Maria Iuganu si Andreea Rotaru.

Singura dilemă legată de evoluția buzoiencelor la europene ține de organizarea competiției. Inițial, turneul trebuia să fie găzduit în tandem de Norvegia și Danemarca, dar federația de la Oslo a anunțat că se retrage, dată fiind rata mare de infectări cu noul coronavirus. La o săptămână după ce Norvegia s-a retras din postura de co-gazdă, Danemarca a anunțat că va organiza de una singură turneul. Dacă totuși europenele nu se vor ține, Federația Română are în plan derularea unui turneu care să conteze pentru Liga Florilor.
Această variantă ar da peste cap și programul Gloriei, deoarece fetele ar trebui rechemate din vacanță, pentru a pregăti întrecerea internă.
Dacă Europeanul din Danemarca se va ține, România ar trebui să dispute meciurile la Kolding. (Andrei Solomon)


