În căutarea soiului perfect. Degustare inedită, la Stațiunea de Cercetare Legumicolă

În căutarea soiului perfect. Degustare inedită, la Stațiunea de Cercetare Legumicolă

Degustare inedită de tomate la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă din Buzău. Zeci de buzoieni au fost invitați să jurizeze peste 20 de soiuri de roșii, în căutarea gustului perfect.

Cei prezenți au notat forma, culoarea, aroma și aciditatea, ca să ajute cercetătorii să decidă care sunt cele mai savuroase soiuri ce vor ajunge, în curând, pe mesele românilor. Pentru o mai bună apreciere, participanții au fost sfătuiți să mănânce pâine și brânză după testarea fiecărui sortiment de roșii.

Mulți dintre participanți au fost în căutarea gustului autentic, ca în grădina bunicii, roșii zemoase, cu aromă intensă. Alții au fost cuceriți de aspectul și dulceața soiurilor cherry. Participanții au completat un chestionar în care au acordat note de la 1 la 5 pentru aspect, aromă, textură și echilibrul gustului.

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă din Buzău este renumită pentru soiurile de tomate create și ameliorate aici de-a lungul anilor. Printre favoritele publicului se numără „Buzău 1600” sau Andrada, Hera și Flaviola, soiuri de roșii cherry apreciate pentru dulceață și savoare.

Soiurile desemnate câștigătoare vor deveni adevărate vedete ale Stațiunii de Cercetare din Buzău. Cercetătorii le vor studia atent, le vor îmbunătăți productivitatea și vor pune la dispoziția fermierilor semințele, pentru ca roșiile cu gust autentic să ajungă pe mesele cât mai multor români.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și