Reporterii Campus TV au fost contactaţi azi de o altă fată, a doua, care a declarat în faţa camerei de luat vederi că i s-au făcut propuneri indecente de către consilierul local Florin Toader, ce deţine mai multe terase în Drăgaică.
Ca şi în cazul prezentat ieri de Campus TV, tânara de azi, Adriana Colniceanu, a precizat cu subiect şi predicat ce avansuri i s-au făcut şi pentru că le-a refuzat, a fost lovită în văzul tuturor pe terasă iar apoi şi-a dat demisia.
Incidentul a fost văzut şi confirmat inclusiv de câţiva poliţişti aflaţi în preajmă. Dar iată declaraţia răvăşitoare a tinerei de astăzi.
Tot astăzi, tatăl unei a treia fete (!) a contactat redacţia Campus TV pentru o nouă depoziţie împotriva tratamentului la care patronul consilier local le supunea pe tinerele angajate în Drăgaică. De teama unor repercusiuni tatăl fetei a rugat să fie filmat cu spatele. S-au adunat aşadar trei declaraţii distincte, pe cameră, date împotriva consilierului local.
În aceste condiţii, consilierul local PSD Florin Toader, ar trebui să-şi dea de urgenţă demisia din funcţie pentru a nu păta şi mai rău imaginea Consiliului Local Municipal Buzău.
În plus, Florin Toader, şifonează în aceste zile inclusiv imaginea primarului C-tin Boşcodeală, al cărui fin este.
Deloc de neglijat, mai ales pentru inspectorii ITM, fetele au declarat că lucrau de la opt dimineaţa până la miezul nopţii!
Florin Toader şi familia deţin firma Nanonet, discoteca HIT Costeşti şi cîteva farmacii.
Iată şi declaraţia dată la Campus TV a primei tinere care l-a acuzat pe Florin Toader că i-a pus mâna pe fund şi că a încercat să o lovească.
(Mirela Copariu)




Draga Carmen, intr-adevar fiecare angajat avea dreptul la 10 lei de consum dar asta doar in zilele in care se lucra de dimineata pana seara adica o data la doua pentru ca programul era o zi de la 8 pana la 12 noaptea (chiar daca se statea pana la 1-2) iar a doua zi de la 4 pana la 12. timp in care stateai cu mancarea la nas si nu aveai dreptul la nimic daca nu puneai banii jos. iar acea ratie de 10 lei, dese ori „cumparai” obligat fortat ce iti dadea seful de terasa (asta insemnand preparatele la gratar arse sau nevandute si tinute la frigider 2-3 zile. si cam asta insemna acea ratie de 10 lei.
Madalino ! Esti o panarama care dezinformeaza.
Felicitari fetei pentru ca a avut curaj de a declara! Nu e singura care a patit acest lucru. Ar trebui denuntat si fratele sau Toader Denis de la firma Nanonet care se pare ca in acelasi mod isi trateaza angajatii. ITM ul cunoaste situatia insa nu ia nici o masura!De cati oameni sa isi mai bata joc pana se sesizeaza cineva???
Haideti, am vorbit destul.
Stiu ca oamenii care au suficient creier au inteles despre ce e vorba: interes politic…
Campus TV, multumiti-i lui Florin Toader pentru ca doar el a reusit performanta sa atraga 56 de comentarii la un articol dintr-ale voastre. In rest aveti o medie de….0 spre 1 comentariu 🙂
Numai bine!
Domnule Pesedist, ma iertati, dar nu prea intelegeti….
Fata a zis ca buba de la gura care era herpes, era de fapt consecinta loviturii lui Florin Toader…
Dumneavoastra ati fost de fata, de sustineti ca e adevarat ce se spune?!
Madalina spune:
20.06.2015. 18:13 la 23:22
Domnule George, va asigur ca Florin Toader nu a fost abordat de aceasta maniera!! Nu i s-a dat un drept la replica!!
S-au dus sa-l filmeze cu o camera ascunsa in timp ce muncea in Dragaica. Atunci le-a spus “reporterilor” ca plata salariilor le va face la finalul perioadei in care se desfasoara targul, la sediul societatii, iar acuzatiile cum ca si-a mangaiat/lovit angajatele il amuza….atunci nu stia de ce sunt capabile aceste domnisoare si unde se va ajunge cu minciunile in acest caz!!!!!
Eu cred ca s-a mediatizat destul…stiu ca scopul este ca acest om sa se retraga din viata politica, dar nu mor caii cand vor cainii.
Haideti sa lasam institutiile statului sa-si faca treaba si mai discutam la final, daca presa va mai fi interesata sa scrie ca Florin Toader e nevinovat …desi am serioase dubii 🙂
dar de unde stiti dvs. ca florin toader n-a lovit ? ati fost cumva de fata ? si acuzele sunt ca a lovit si o alta fata, ati vazut ce a spus tatal celei de-a treia ? si daca avea herpes asta inseamna ca domnul toader avea voie s-o loveasca ? si ce cauta secretara la SML ? daca dl. Toader era convins ca n-a lovit pe nimeni, de ce si-a trimis secretara planton la SML ?
de ce nu a vorbit in direct la Campus ? de ce l-a refuzat pe moderator ? ii era cumva teama ca n-avea ce sa spuna ? sau ca va scoate vreo pasarica pe gura ? in concluzie, spusele dvs. ca n-a fost ascultata decat o singura parte n-au acoperire. cea de-a doua parte s-a ferit sa vorbeasca.
Domnule Pesedist, martorii inca nu au fost audiati, nici politistii despre care in mod eronat s-a spus ca au fost de fata!!!! Politistii au fost chemati prin apel la 112 de catre domnisoara Colniceanu.
Florin Toader nu a lovit pe nimeni, asadar abtineti-va! Fata asta s-a dus sa le spuna doctorilor ca i-a spart buza Florin Toader cand ea avea herpes!!!! In fata camerei, domnisoara Colniceanu a uitat sa spuna de buza sparta! De ce?!! A uitat, minciuna fiind?!? Cum a putut sa uite?!?? Acesta a fost motivul principal pentru care s-a dus la SML!!!
Atentie! Doar ea s-a plans ca a lovit-o, nu trei fette!! Restul nu aveau herpes 😉
Lucruri concrete astept sa-mi spuna cei care se abat de la acest caz si care spun ca Florin Toader a fost un nenorocit toata viata lui….fara nicio sustinere, fara niciun argument….imi pare rau ca nu m-ati inteles…. Poate reusiti acum…
Domnule George, va asigur ca Florin Toader nu a fost abordat de aceasta maniera!! Nu i s-a dat un drept la replica!!
S-au dus sa-l filmeze cu o camera ascunsa in timp ce muncea in Dragaica. Atunci le-a spus „reporterilor” ca plata salariilor le va face la finalul perioadei in care se desfasoara targul, la sediul societatii, iar acuzatiile cum ca si-a mangaiat/lovit angajatele il amuza….atunci nu stia de ce sunt capabile aceste domnisoare si unde se va ajunge cu minciunile in acest caz!!!!!
Eu cred ca s-a mediatizat destul…stiu ca scopul este ca acest om sa se retraga din viata politica, dar nu mor caii cand vor cainii.
Haideti sa lasam institutiile statului sa-si faca treaba si mai discutam la final, daca presa va mai fi interesata sa scrie ca Florin Toader e nevinovat …desi am serioase dubii 🙂
aparatoarea dl. toader o tine langa ca nu exista nimic concret. pai ce poate fi mai concret decat declaratiile celor trei fete ? nu mai e nevoie de nimic. mai ales ca au fost si politisti de fata! cine ii da lui dreptul sa dea intr/un copil ? intr/o tara normala pt trei astfel de fapte consecutive (!!!) era arestat demult.
am urmarit emisiunea in direct la Campus Tv
1. moderatorul a spus asa: echipa Campus Tv s-a deplasat in Dragaica, a vorbit cu Florin Toader, dar acesta a refuzat sa dea declaratie pe camera!
2. in timpul emisiunii domnul Florin Toader a fost rugat sa intre in direct sa-si spuna punctul de vedere. N-a facut-o.
3. moderatorul a spus ca a incercat personal in pauza de publicitate. a vorbit cu Florin Toader, dar acesta a refuzat, din nou, sa vorbeasca.
Dar cand am mai vorbit domnule…nu stiu cum sa va numesc, pentru ca va manifestati in anonimat.
Vedeti ca dvs mi-ati ramas dator cu raspuns la intrebarea: in ce dosar am fost eu martor mincinos pentru Florin Toader?!?
Aceasta este limita dumneavoastra? Sa lansati acuzatii lipsite de sustinere, sa jigniti si sa fiti ironic? Asta este tot ce puteti?
iar vorbiti cu nasu sa va scape de problemele cu Justitia?…cat despre extinsul firmei cum o faceti aerian sau subteran?
Nu este cazul ca Florin Toader sa intre in mocirla voastra, doamna sau domnisoara Oana.
Va cred ca v-ati dori, dar chiar nu e cazul.
Orgoliul tau de (OM) MARUNT te-a dat de gol, Toadere! Numai un LAS se ascunde sub fustele femeilor! Nu uita ca si tu ai acasa doua fete si doamne fereste,peste ani,sa nu fii tu in locul acestor parinti…. pentru ca stii sau nu , fiecare plateste pe lumea asta, nu pe cealalta, bogat sau nu! Pentru tine a cam sosit ziua platii”?!?
Si declaratiile celeilalte parti le-ati vizionat, doamna Vasilica?
Nu, pentru ca nu exista 🙂
S-au dus la Dragaica si l-au filmat pe Florin Toader cu o camera ascunsa in timp ce muncea la gratar…i-au pus trei intrebari, apoi au fugit la redactie si au montat un intreg film cu „victimele”.
Comentariile noastre care demonteaza aceasta mascarada sunt sterse….mi-e jena de acesti jurnalisti care nu cauta adevarul…ei cauta sa-l umple de mocirla pe Florin Toader…prin orice mijloace!
Haideti sa lasam institutiile statului sa-si faca treaba si o sa vedem la final cine a avut dreptate…concret, nu aparent…
N-aveti cum sa desfiintati evidentele mai ales ca exista si martori.Vizionati declaratiile copilelor care sunt destul de sincere.Mergeti cumva pe ideea ca ” toata lumea minte numai eu spun adevarul”?
Avem anunt PERMANENT in ziarul Sansa pentru functia de asistent de farmacie si nu pentru ca ne pleaca angajatele ci pentru ca suntem in continua dezvoltare – asta ca sa va mai dau un subiect de discutie astora care va perpeliti de invidie ca are Toader imperii.
Nu stiu cum ati ajuns la concluzia ca se incearca minimizarea cazului…ar fi interesant sa dezvoltati.
Eu sustin sus si tare ca TOT ceea ce se discuta sunt minciuni, deci DESFIINTEZ, nu minimizez!
Despre zile de arest nici nu poate fi vorba. Cautati lamuriri la institutiile abilitate, nu in TARG!
Observ ca se incearca minimalizarea unor evenimente cu martori.Speram ca organele competente sa-si faca datoria in mod obiectiv iar d nul respectiv sa ajunga unde ii este locul.Niciodata nu iese foc fara fum.Se vb despre aruncatul cu pietre dar nimeni nu tine cont de faptul ca individul practica autoflagelarea.Am auzit si eu prin targ ca ar fi fost arestat.Firma dumnealui are mai tot timpul in ziarul sansa anunt de angajare.Oare de ce ii pleaca angatii sau angajatele asa de des?
Iar ma blocati? Iar vreti sa-mi inchideti gura??
De ce??? Nu va este rusine de minciunile pe care le scrieti??!?!
Plata pe care va trebui sa o faceti pentru asta e mai mare decat suma pe care ati incasat-o ca sa faceti circ, va promit si va asigur!
Presa de doi lei! Noroc cu Florin Toader…in viata voastra n-ati avut 40 de comentarii la vreun articol. Cred ca faceati petrecere cand aveati un vizitator!
Iar editati comentarii, „jurnalistilooor” ???!?!?
Iar lasati doar ceea ce da bine, doar cee ce v-a spus ala care v-a platit ca trebuie sa apara???!?!?
Adica toti astia care dati cu pietre in Florin Toader n-ati gresit niciodata?
Sau asta e valabil doar in cazul „copilelor”? In Florin Toader poate arunca oricine…
Nu vorbim despre mine aici, doamna Maria.
Eu am 29 de ani, nu 15 si pana la varsta asta nu am ajuns la televizor, nici in presa cu articole de care sa-mi fie rusine si nici nu ma arata lumea cu degetul pe strada!
Eu am facut sport de performanta 10 ani de zile si ma mandresc cu o facultate terminata si cu o buna crestere..eu am avut alte preocupari in viata!
De cand o intrerupere de sarcina da dreptul cuiva sa judece pe cineva si unui ins ca Toader sa abuzeze de acele copile? Dumnezeule, au doar 15 ani! Spuneti ca dvs la varsta aceasta aveati un program bine stabilit, tot asa e si acum? Cate intreruperi de sarcina aveti de cand lucrati la ïns-ul”?
Sa dea cu piatra acel care nu a gresit niciodata!!!!
Domnule „Avocat al acuzarii”, daca ati intrat in hora, jucati-o pana la capat.
M-ati acuzat de ceva foarte grav si v-am rugat sa argumentati!
Este greu? Spuneti macar 1 singur dosar in care eu am fost martor mincinos.
Unul singur! Va rog!
Alte acuze nu am vazut din cauza avalansei de jigniri. Scoateti aici acuzele cu liniuta si le lamurim.
Sunteti incredibili. Nu am jignit cu nimic! De ce nu imi postati comentariile??!!
Aceste domnisoare s-au pozat aseara in fantasticul club de manele din Vernesti si s-au postat pe Facebook…asa de traumatizate sunt ca urmare a celor intamplate!
Eu la varsta de 15 ani aveam program foarte clar stabilit de parintii mei. Nu aveam ce sa caut afara din casa dupa ora 22. Despre baruri nici pomeneala!
Despre timpul de lucru, va asigur ca nu au depasit timpul de lucru legal/saptamana!
Nu va mai grabiti cu felicitarile, cu acuzele, cu comentariile in general!
nu facem justitie pe net dar cu siguranta ati fost si sunteti martor mincinos dar ca nu vreti sa recunoasteti este o alta poveste…ati fost martor la multe lucruri urate in acel birou si impreuna ati musamalizat…nu este locul si nici momentul acestor discutii…dar la celelalte acuze ,cum raspundeti?…ascunzand prin omisiune anumite fapte ale acestui molestator si @#$% deveniti partasa la actiunile acestuia…
Iar m-ati blocat? 🙂
Domnule „Avocat al acuzarii” va rog sa spuneti in ce dosar de-al lui Florin Toader am fost eu martor. Nu-mi amintesc sa fi fost in vreunul.
Dupa ce imi spuneti in ce dosare am fost martor, sa-mi spuneti in care am fost MARTOR MINCINOS 🙂
Scrieti aici: numarul dosarului, instanta pe rolul caruia se afla.
Domnilooooorrr!!! Nu aveti treaba?!?!?
De trei zile ma lupt cu voi!! Credeti ca e greu sa ma apuc acum sa spun ca toti de aici sunteti niste infractori?!?!
Ceva concret spune cineva??!? De trei zile va rog si pana acum nu am primit nimic. In continuare asist la rautati si la circ!
Am avut control de la ITM, doamna Maria.
Ghiciti ce?!?! Suntem in regula!!!! Eu apar cu inversunare dreptatea!!!!
Domnilor jurnalisti, cand incetati sa-mi stergeti comentariile???!?!?!
De ce lasati oamenii sa numeasca pedofil un om care a avut nenorocul sa angajeze aceste domnisoare
Astea sunt „copilele” abuzate??!?!? Despre ele vorbim?!?!
Oare de ce dra Madalina ii ia apararea cu atata patos dlui Toader, oare pt faptul ca e implicata pana peste cap in afacerile lui murdare? Ceva controale de la ITM, POlitia Economica….nu ar strica…..s-ar putea sa apara mari surprize….
se zvoneste ca in primavara ar fi fot si arestat! bun de consilier al primariei lui nasu!
d le avocat aveti grija la exprimare pt ca are familie si copii iar un consilier al primariei condusa de „nasu” trebuie sa fie un exemplu pt comunitate. ”domnul toader” are multe abateri de la conduita morala… ”d ra madaliana” consilier juridic este martor mincinos in multe procese ale acestuia si totodata este pentru familia lui un element teratogen…asta ca o atentionare pentru sotia dumnealui daca nu stie iar daca stie inseamna ca proverbul cu troaca si porcinele inca este valabil…comentariile pozitive sunt din partea actualelor angajate care-i sustin ”moralul d lui toader” dar in realitate acesta este o carie umana care molesteaza intr-adevar femei si mai nou observ ca a devenit si @#$%…ma bucur nespus ca adevarul incepe sa iasa la iveala!
M-ati blocat???!?!? Ce anume v-a facut sa recurgeti la acest gest?!? Nu va place presiunea?!
Haideti sa nu le mai numim copile, va rog!
Daca la 15 ani ai reusit performanta sa faci un avort, nu meriti acest apelativ de neprihanita!!!
Aceste „copile” nu au depasit timpul de lucru legal, de 40 ore/saptamana, domnilor!
Nu va mai grabiti sa comentati! In curand se va face lumina in acest caz, cu documente!!!
.
FELICITARI ACESTOR COPILE care au avut curajul sa aduca in opinia publica practicile patronilor din ziua de astazi. Isi trateaza angajatii ca pe sclavii lor. Cum sa lucreze copiii minori mai mult de 8 ore pe zi. Dezaprob aceasta atitudine de mosier.
Dar alege să facă astfel de mizerii! Se laudă cu titlul de jurnalisti, dar sunt doar niște slugi fără minte.
Domnule George,dupa cum vedeti,manelistii au venit la Florin Toader sa faca o fotografie,nuToader s-a dus in capitala,sa faca poze cu manelistii,deci e iubit si de tigani si de romani si se pare ca Florin Toader nu face discriminare rasiala ,ca dumneavoasta,de altfel!
Dar de ce sa demisioneze, domnule Dinu? Spuneti cu subiect si predicat!
Dinu si mai cum va numiti? Sa stim si noi pe cine face de ras, sa va ceara scuze daca este cazul..
Si eu o sa demisionez din PSD Buzau daca nu pleaca acest individ. si suntem multi care vom pleca.
Daca acest individ nu isi prezinta demisia urgent din consiliu local si din partid o sa demosionam in masa din psd partid al carui membru sunt de 20 de ani. Toti golanii au ajuns sa reprezine acest partid. Rusine domnule Boscodeala unde ne-ati dus, rusine
V-a facut pe….mai are sa va ia ! OMUL acesta e prea matur si echilibrat ca sa va bage pe voi,astea de 15-17 ani in seama,cu @#$% la nas! Sunt convinsa ca oricât v-ar fi explicat cand va da banii si in ce condiții voi tot NU PRICEPEATI !!! @#$% dupa bani facuti repede,cat mai repede ! ! ! va dati victime ca sunteți minore! !!pa buneeee? Nu știați cati ani aveti in buletin ??? Mi e sila de asa caractere fără maturitate !
Felicitari presei! Felicitari CampusTv pentru ca spuneti lucrurilor pe nume si prezentati realitatea.
Sigur, doamna Lavinia. De 6 ani lucrez…am scris asta in alte comentarii, insa ce relevanta are?
WOW d-ra Madalina !!!!!!!!! Consilier juridic…. de cand lucrati la aceasta firma daca mi-e permis sa intreb ????
Sunt consilier juridic al firmei ce le-a angajat pe domnisoarele in cauza, din acest motiv cantitatea de comentarii din partea mea.
Sunt toate argumentate.
Asteptam comentarii pe masura si din partea dvs, domnule Trifu si a cititorilor care se ascund sub tot felul de nume…daca sunteti capabili….spuneti exact cu ce v-a deranjat acest om, daca aveti un motiv, daca nu, abtineti-va.
Rautatile gratuite sau ironiile nu-si au rostul!
Numai bine!
Ooo ce de comentarii domnisoara Madalina!?! Vreti sa-i faceti un make-up domnului Florin? Sunteti aparatoarea/secretara/consiliera/aghiotanta trimisa la inaintare. Lasati-l pe domnu’ Florin sa-si spuna opinia si sigurel, ca e baiat vaccinat si de tata si de Nasu’…
Termina-ti cu amenintarile astea cu judecata!presa e libera domnule sa faca anchete !!!!e o putere in stat!termina-ti cu amenintarile astea si presiunile asupra presei buzoiene!VA DERANJEAZA ADEVARUL DOMNILOR ???Eu nu cred in institutiile statul ca isi fac toate datoria!!altii vegheaza aceste institutii si la un moment dat va iesi totul la iveala asemeni unui DOMINO!sunte informatii ca anumite persoane sunt compromise si slujesc altor interese,cineva acolo sus vegheaza tot;)
Denisa Cristea nu lucreaza si nu a lucrat niciodata la noi.
Ce face in rest, nu ne intereseaza.
Daca aveti ceva de spus, spuneti, nu fiti sfios.
Inainte sa afirmi ceva intreab-o pe Mara (sotia lui Toader) unde lucreaza Denisa si mai ales ce salariu ia…
Fiti mai explicit, domnule Alexandru, doar daca ganditi ca elucidati vreun mister cu al dvs. comentariu.
Denisa Cristea nu a fost niciodata angajata la noi.
Madalina, Violeta, Carmen… cumva aveti acelasi numitor si anume celebra Denn Denn (Denisa Cristea) pitipoanaca angajata de Toader care se crede o zana desteapta dar e o …. cu un singur neuron ramas ?????
Intrebari:
De ce din toate angajatele care au plecat, a facut plangere doar una, daca Florin Toader le-a tratat in aceeasi maniera urata pe toate??
Restul nu aveau herpes despre care sa spuna ca e de fapt lovitura de-a lui Florin Toader?
De ce nu ati filmat si pagina din contract in care scrie ca salariile se platesc pe data de 26 iunie, la sediul societatii? Trebuia cumva sa infiintam o casierie in Dragaica??!?!
Tatal din material de ce nu si-a artat fata daca are baza pe ceea ce spune si e convins pana in maduva oaselor ca spune doar adevarul si numai adevarul???!
Daca nu li se dadea mancare, era rau. Asa, pentru ca li s-a dat (EXTRA SALARIU), hai sa spunem ca era alterata. Am avut controale, “jurnalistilor”…a fost totul in regula. Sursele oficiale nu va plac, nu?
De ce trambitati cu surle si trambite: “consilierul, consilierul”….daca nu era consilier, nici nu le bagati in seama pe fetele astea.
Deci, care este scopul vostru cu domnul consilier, ce vreti de la el, jurnalistilor care sunteti voi jurnalisti??!?!?
Domnule Marin Vladoiu, comentariile nu le cititi sau va faceti ca nu le vedeti?
Aceasta fata a spus ca isi va scoate certificat medico legal pentru un herpes despre care sustinea ca e buza sparta de Florin Toader, dar cand i s-a luat declaratia a „UITAT” motivul inventat pentru care s-a dus la SML….asa-i cand minti…trebuie sa-ti notezi, altfel uiti.
P.S. Secretara nu-i Dumnezeu pe pamant sa impiedice nimic…nici aceasta presupusa victima nu a sustinut ceea ce spuneti dumneavoastra. Nu mai invetati, va rog…e destul cu acesti mirifici jurnalisti.
Refuz sa cred asemenea stiri , asemenea jigniri aduse lui Florin Toader , le-ati platit pe fetele astea ! Sunteti lipsititi de subiecte si in atentia voastra este cel ce nu-l puteti ajunge , daca l-ati fi cunoscut stiati ca este o persoana extraordinar de calda , blanda , ce stie sa asculte , ce stie sa ajute ! Nu cumva este un interes politic la mijloc ?
Alooo! Părinți cretinoizi care credeți minciunile progeniturilor voastre fara sa ganditi!
Spui ca nu aveau voie sa mănânce si sa bea nimic, dar tot dumneata spui ca i se dădea o rație de 10lei pe zi din care sa-si cumpere de mancare! Cumva era extra salariu aceasta rație? Mi se pare un gest de omenie sa oferi mâncare salariaților la locul de munca! Cred ca asa procedează si McDonalds……
A trecut perioada stipulată in contract pentru plata salariului si fiica Dvs nu si-a primit salariul? Explicați-ne asta!
cum adica ? secretara firmei patronului de carton a incercat sa impiedice fata prin diverse presiuni si relatii sa scoata certificat medico-legal ? Doamne, in ce tara traim ? De unde atata tupeu ? Deh, daca patronul e consilier si fin al primarului Boscodeala… Mi-e lehamite, dar si frica pentru ca traiesc intr-un asemenea oras, printre asemenea oameni/mafioti. Evident, politia va musamaliza cazul iar astora de la Campus li se va inchide gura prin mijloace specifice.
Sunt satula de comentariile lipsite de substanta ca ale domnului George.
Care este problema daca tine dupa umeri doi manelisti? Sau ati vrut sa le spuneti tigani, domnule George? Sunteti cumva rasist?
Ce are de-a face faptul ca tine dupa umeri doi manelisti cu abuzurile sexuale de care este acuzat fara rusine si fara probe concludente si prin declaratii care se contrazic intre ele?!?!
Concret!! Spuneti fapte de care lui Florin Toader ar trebui sa-i fie rusine astia care tot incercati sa-l denigrati…ceea ce vi se pare voua ca ar fi nu este relevant si nici interesant in aceasta speta!!!!
Asta pe langa faptul ca puneti si in contul vorbelor din popor una acum inventata de dvs…”o fotografie face cat o mie de cuvinte”….autentica este „un gest face cat o mie de cuvinte”.
Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Poza cu domnul Florin Toader ţinând mândru pe după umeri doi manelişti imi certifică cine e şi ce caracter are. Aceasta fotografie anuleaza comentariile susţinătoarelor fervente ale acestuia care-l prezintă pe domnul Florin Toader drept un gentleman.
Ce usor se cere demisia ?! Oare aceste fete stiu ce e aceea onoare, au invatat cuvantul acesta la scoala ? Pot sa spun ca il cunosc pe domnul Toader Florin de ceva timp si familia dansului , sunt oamenii care intradevar poti sa ii numesti,, oamenii ” in adevaratul sens al cuvantului .Nu cred nici un minut ca ar putea sa se coboare atat de jos , sa faca avansuri unor ,,pitipoance ” de doi lei si mai ales sa loveasca o femeie . Ele vor cu cea mai veche meserie din lume,sa ajunga in varf cu orice pret, dar sa se roage bunului Dumnezeu sa nu ajunga sa infunde puscaria pentru marturii false , doar de dragul de a scufunnda un om in mocirla , pentru ca altii vor sa il vada acolo jos. Oare de ce ?!Pentru ca munceste si a reusit in viata in mod cinstit?! Rusine sa va fie celor care nu stiti decat sa aruncati cu noroi ,pentru ca voi atat stiti .Un vechi proverb romanesc spune asa : Vulpea cand nu ajunge la strugurii spune ca sunt acri „.Va sfatuiesc sa va vedeti de treaba voastra si puneti burta pe carte pustoaicelor , lasati telenovelele !
A doua zi a venit la noi la birou, sa fie platita pentru zilele muncite si i s-au platit!!!
Avea herpes la gura si striga sus si tare ca Florin Toader i-a spart buza de fapt.
Dupa cum se vede, in acest material a omis sa spuna despre buza sparta!!!!!!!!!!!!!!
Dintre o palma si o buza insangerata, cu buza incep enumerarea traumatismelor, nu???!!!! Cum a putut sa uite un aspect asa important?!?! Cumva a mintit????!?! A mintit si in fata doctorilor atunci cand s-a dus sa scoata certificat medico-legal?!?!?!?
Daca a fost luata la pumni si palme cum de nu a intervenit absolut nimeni???!?!?!??!?
Fata care a dat declaratie ieri si care la varsta de 15 ani se poate”mandri” deja cu un avort a spus ca a fost martora toata Dragaica la aceasta bataie, iar „victima” de azi spune ca au fost martore doar fetele care mai lucrau pe terasa..care minte si care spune adevarul?!?! Nu s-au inteles prea bine la ce anume sa declare din punctul asta de vedere..
Florin Toader are 30 de ani si nu 36, fata dragaaaaa!!!!
Cine te-a invatat sa faci circul asta si de ce?!?!?!?
Asteptam cu interes citatia sau citatiile…
Eu cred ca vi s-a cam facut de un proces:)
Il cunosc pe baiat si nu e deloc asa cum il prezentati.
Sta in banca lui si e la birou cu treaba de dimineata pana seara. Nu prea are timp de avansuri la pustoaice de 15 ani.
Este aratos si are tot ce-i trebuie incat sa aiba succes la fete delicate. Nu cred ca se incurca cu tarancute ce merg sa lucreze la Dragaica..pentru Dumnezeu..le-am vazut si eu. Au ungiile negre si dintii nespalati. Nu judec, doar spun…
P.S. rugati-va sa nu va dea in judecata…are toate sansele sa va dovedeasca…mai usor cu goana asta dupa audienta. Va sfatuiesc sa fiti mai cumpatati 😉
Cea mai tare televiziune din buzau! Felicitări!când urmează și alții. ?