„Iliesta”, primele declarații. Antrenorul a ținut să le mulțumească microbiștilor buzoieni

„Iliesta”, primele declarații. Antrenorul a ținut să le mulțumească microbiștilor buzoieni

Chiar în ziua în care a semnat pentru Gloria, Ilie Stan a condus primul antrenament pe Arena din Crâng. După obișnuitele 10-15 minute rezervate prezentării în fața jucătorilor, fostul internațional a trecut la treabă, iar ședința tehnică n-a fost una de relaxare.

Azi, la conferința de presă organizată la sediul clubului, tehnicianul a mărturisit că a acceptat provocarea cu gândul că lotul Gloriei este valoros, un prim argument pentru salvarea de la retrogradare. De asemenea, Ilie Stan a ținut să mulțumească microbiștilor care au făcut lobby  în favoarea lui pe rețelele de socializare

În opinia fostului international, principalele ingrediente ale succesului ar fi organizarea de joc și condiția fizică ireproșabilă a jucătorilor.

Noul tehnician vine și cu doi secunzi noi, oltenii Ovidiu Dănănae și Bobi Verdeș urmând a face echipă cu buzoianul Bogdan Pârvu, antrenor de portari și în mandatul lui Eugen Neagoe.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și