EXCLUSIV! IATĂ PENTRU CE A FOST CONDAMNAT BOŞCODEALĂ! CAMPUS TV A INTRAT ÎN POSESIA MOTIVĂRII JUDECĂTORULUI

EXCLUSIV! IATĂ PENTRU CE A FOST CONDAMNAT BOŞCODEALĂ! CAMPUS TV A INTRAT ÎN POSESIA MOTIVĂRII JUDECĂTORULUI

boscodealaCampus Tv a intrat în posesia motivării sentinţei de condamnare la 5 ani de închisoare cu executare pentru primarul C-tin Boşcodeală în dosarul Gloria Buzău.

E de notat că primarul a primit 4 ani de închisoare pentru că a acordat folosiţă gratuită pentru spaţiile de sub peluza stadionului Gloria şi terenul aferent către asocierea dintre clubul Voinţa şi firma Monte Cris şi 3 ani pentru finanţarea considerată ilegală către FC Gloria.

Cele două pedepse au fost contopite şi s-a aplicat sancţiunea cea mai grea, 4 ani, la care s-a adăugat o treime din cealaltă. 

IATĂ CE A MOTIVAT JUDECĂTORUL ÎN CAZUL VOINŢA:

Prin hotărârea 1439/16.12.1982 Consiliul Judeţean pentru Educaţie   Fizică şi Sport Buzău  a  atribuit  SC Voinţa Buzău, sub  formă de folosinţă pe o perioadă de 25 de ani,  spaţiul de sub tribună-peluză  din partea de nord a  Stadionului FC  Gloria, pentru a fi amenajat şi folosit  exclusiv în activitatea sportivă  de masă şi performanţă.

La data de 17.05.2006, Clubul Sportiv Voinţa Buzău a formulat o cerere prin care solicita prelungirea perioadei de folosinţă gratuită.

La data de 19.05.2006, inculpatul  a încheiat Actul adiţional la Hotărârea a fostului Consiliu Judeţean, în sensul acordării în folosinţă gratuită pe o perioadă de 25 de ani, începând cu 19.05.2006, a spaţiului de sub tribună .

Prin semnarea unui act adiţional al unei hotărâri al fostului CJEFS Buzău, în condiţiile în care nu avea dată această atribuţie în mod expres de lege,  cu atât mai mult cu cât competenţa era dată în mod specific unui alt organ,  inculpatul  a îndeplinit în mod defectuos  un act în  exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel că se verifică  elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu.

IATĂ CUM S-A APĂRAT BOŞCODEALĂ ÎN CAZUL VOINŢA

Inculpatul se apără  cu privire  la această faptă  prin  expunerea situaţiei potrivit căreia  Asociaţia Voinţa era  proprietara  bunurilor  pe care aceasta  le are în folosinţă. Astfel, conform  Hotărârii  296/25.05.2000 a Curţii de Arbitraj – Asociaţia  Naţională a  Cooperaţiei Meşteşugăreşti-UCECOM,  Asociaţia teritorială  a Cooperaţiai Meşteşugăreşti  Buzău, ar fi dobândit  dreptul de proprietate  cu  privire la  mijlocul fix  imobil, situat în Buzău, B-dul Stadionului, sub peluza Nord a Stadionului Gloria.

 Cu privire la  hotărârea arbitrală,  instanţa reţine  că aceasta   este produsul final al unui compromis, si are caracter convenţional; este act de jurisdicţie de origine privată; şi nu în ultimul  rând se reţine că  aceasta are un caracter jurisdicţional, dar numai după ce este consolidată prin exequatur, ceea ce  în cazul de faţă nu s-a întâmplat.  De asemenea nu s-a  făcut  dovada  faptului înscrierii în cartea funciară,  raportat la  faptul  că  se constată  proprietatea asupra  unor  imobile, astfel că pentru opozabilitatea faţă de terţi, dreptul ar fi trebuit  consolidat  prin intabulare.

 Nu în ultimul rând se reţine  faptul că  gruparea  sportivă a formulat în data de 17.05.2006 cerere  pentru prelungirea  termenului de   folosinţă  gratuită, pentru  imobilele pentru care se presupune că  ar fi avut titlu de proprietate. Ori  o asemenea conduită  nu este caracteristică  unui  proprietar, ceea ce denotă că asociaţia  Voinţa nu se consideră proprietară, în baza actelor  enumerate.

IATĂ MOTIVAREA JUDECĂTORULUI PENTRU CONDAMNAREA REFERITOARE LA FINANŢAREA FC GLORIA

În calitate de primar, inculpatul Boşcodeală Constantin a aprobat efectuarea de plăţi către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău – în cuantum de  542.000 lei şi către Regia Autonomă Municipală Buzău – unitate la care asociaţia avea debite restante – în cuantum de 279.496,32 lei fără existenţa unui credit bugetar cu această destinaţie, fără existenţa unor obligaţii de plată şi a unor documente justificative în acest sens şi a încheiat cu asociaţia  contractul privind acordarea finanţării nerambursabile în cuantum de 1.636.000 lei (în forma furnizată de solicitant şi fără a-i fi atribuit un număr de înregistrare), fără a-l supune controlului financiar preventiv, faptele conducând la crearea unui avantaj patrimonial asociaţiei sportive menţionate şi a unei pagube bugetului local al municipiului Buzău în cuantum de 1.633.496,32 lei – reprezentând suma plătită efectiv asociaţiei şi R.A.M. Buzău în beneficiul asociaţiei, faptă  ce întruneşte  elementele constitutive ale  infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată.

PLATĂ ILEGALĂ CĂTRE RAM

Cu privire la suma de  bani în cuantum total de 279.496,32 lei, achitată  direct de Primăria mun. Buzău în contul RAM Buzău, sumă care de asemenea face  parte  tot  din suma atribuită prin contract, instanţa de asemenea va  reţine în  sarcina aceluiaşi inculpat  că această plată a reprezentat îndeplinirea  defectuoasă a  unui  act în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care  nu  avea în competenţă   semnarea ordinelor de plată, iar  suma  trebuia  virată  structurii sportive, nu  direct unui  terţ,  cu care Primăria nu avea un  raport juridic  pentru această sumă.

ACHITAT ÎN PRIVINŢA STADIONULUI GLORIA

Se va reţine că organul colectiv  Consiliul  Local  era cel în  drept  să  dispună în materia administrării, concesionării, închirierii  sau dării în folosinţă  gratuită a bunurilor  din domeniul  public, având totodată  responsabilitatea gestionării acestora. Prin urmare şi lipsa de acţiune în condiţiile modificării regimului juridic al  bunurilor  atribuite în folosinţă  gratuită  prin Ordinul prefectului 14/1993, trebuia imputată tot acestui organ colectiv.

 

 

 

 

 

Un comentariu la: “EXCLUSIV! IATĂ PENTRU CE A FOST CONDAMNAT BOŞCODEALĂ! CAMPUS TV A INTRAT ÎN POSESIA MOTIVĂRII JUDECĂTORULUI

  1. Daca Boscodeala sa zic ca era cel potin student in 1982 si A.S.vointa exista acolo de cand s-a construit stadionul Gloria,ce pretentii aveti?
    Unii nici nu erati programati pentru concepere!!!
    Dar cui sa explice el cum stau lucrurile.daca altii s-au nascut intr-o alta lume?
    Discutii fara sens!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și