Grevă la Spitalul Județean. Cadrele medicale cer majorarea salariilor

Grevă la Spitalul Județean. Cadrele medicale cer majorarea salariilor

Astăzi, între orele 12.00 și 13.00, în aproximativ 300 de spitale publice din țară a avut loc grevă de avertisment. O acțiune de protest a avut loc și în fața Spitalului Județean Buzău, cu participarea a aproximativ 30 de membri ai sindicatului Solidaritatea Sanitară, filiala Buzău.

Sindicaliștii cer creşterea veniturilor salariale reale, indexarea cu nivelul inflaţiei şi eliminarea inechităţilor salariale. Printre greviști s-au aflat mulți medici, între care și Adrian Zoican, fostul șef al UPU-SMURD, cel care se plânge de salariile mici ale medicilor din spitalele publice de stat.

Sindicaliștii buzoieni de la Solidaritatea Sanitară se plâng și de epuizare! Ei spun că s-a ajuns la limita maximă admisă de lege în ceea ce privește numărul de gărzi efectuate într-o lună în cel mai mare spital din județ.

Recent, Guvernul a aprobat majorarea salariilor din sistemul medical cu până la 30% pentru asistente și cu până la 20% pentru personalul administrativ. Cu toate că Federația Sanitas a renunțat la proteste în urma acestor majorări salariale, Federația Solidaritatea Sanitară amenință în continuare cu greva generală.

2 Comentarii la: “Grevă la Spitalul Județean. Cadrele medicale cer majorarea salariilor

  1. Da, le mărim salariile dar vom aresta unul in fiecare zi! E așa de ușor de nici nu va închipuiți! Ha! Ha! Ha!

  2. Întrebați ce salarii există în sistemul medical! Cele mai mari din sistemul bugetar, dar actul medical lasă de dorit, iar șpaga este la ordinea zilei. Medicii fac gărzii multe pentru că vor și pentru că sunt plătiți foarte bine pentru asta.
    În plus, mulți lucrează și în privat.
    Să le fie rușine!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și