Gracias, Madrid! Cea mai mare expoziție muzeală românească a fost vernisată în Spania.

Gracias, Madrid! Cea mai mare expoziție muzeală românească a fost vernisată în Spania.

Expoziția Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, alcătuită din 835 de exponate de o inestimabilă valoare, care provin din 39 de muzee românești, a fost deschisă la Madrid pe 30 septembrie. Buzăul contribuie cu 12 piese istorice, dar și cu ”Cloșca cu puii de aur” care a fost descoperită tot pe teritoriul buzoian. La vernisaj a fost invitat și managerul Muzeului Județean, doctorul în istorie Daniel Costache.

Pe 30 octombrie,  sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și al Președintelui României, Excelența Sa Klaus Iohannis, la Muzeul Național de Arheologie Madrid a fost vernisată expoziția ”Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”

Managerul Muzeului Județean Buzău, care a contribuit cu mai multe exponate la reușita proiectului, a avut privilegiul de a fi prezent la cea mai mare expoziție muzeală românească de până acum.

Inițial, de la Buzău au fost selectate circa 40 de piese, dintre care, în final, au rămas 12, care s-au încadrat în tematica propusă de partea română.

O expoziție muzeală de o asemenea anvergură nu a fost organizată încă pe teritoriul României dar, Muzeul de Istorie a României intenționează ca, după închiderea celei de la Madrid, să o aducă și la București.

Muzeul Județean dispune de spațiu suficient și îndeplinește toate criteriile de securitate pentru o asemenea expoziție care, finanțată de Consiliul Județean, ar putea fi văzută și de buzoieni.

În cazul în care ar fi obținute toate aprobările necesare, expoziția ”Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane” ar putea ajunge la Buzău la sfârșitul anului 2022 sau începutul lui 2023.

Un comentariu la: “Gracias, Madrid! Cea mai mare expoziție muzeală românească a fost vernisată în Spania.

  1. -din păcate ,,vasul-pateră,, din aur găsit la Pietroasa, după mine cea mai valoroasă dintre piesele duse la Madrid, nu e menționată de organizatorii români; patera este un document enciclopedic, scris/conceput cu simboluri, documentul date capitole referitoare la relațiile sciților nord-dunăreni cu Imperiul Roman, capitole legate de planetariul heliocentric, anotimpuri, calendarul solar, etc.; dar, cea mai importantă imagine este o hartă a regiunii nord-dunărene ,,integrată la acea vreme în imperiu (pt mai multe detalii aveți nr. meu de telefon 0740517181).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și