GLORIA S-A MIŞCAT PREA ÎNCET. CLAUDIU IONESCU A SEMNAT CU CHIAJNA. VA FI, ÎN PREMIERĂ, ADVERSAR AL GLORIEI ÎN CAMPIONAT
După un sezon aproape perfect, Petrolul a confirmat încă o dată că dominarea competiției județene nu a fost întâmplătoare. Gazdele susținute de o asistență numeroasă…
Sezon bun, pentru Vali Robu, om care a marcat de optsprezece ori în stagiunea 25/26, devenind, astfel, golgeterul eșalonului sezund. Principalul tunar nu avea cum…
Petrolul Berca, reprezentanta județului Buzău în Cupa României, și-a aflat azi adversarele din faza regională a competiției, după tragerea la sorți organizată de Federația Română…
Unul dintre cei mai talentați fundași laterali din liga2 este foarte aproape de transferul carierei. Răzvan Radu face un salt mare, de la Metalul la…