Este cert, Raluca Petruș s-a despărțit de Gloria, urmând să evolueze pentru un an și jumătate la Minaur. Mutarea s-a făcut la cererea interului dreapta și s-a realizat ieri, în ultima zi de transferuri. Gloria pierde, astfel, o jucătoare care se anunța, la un moment dat, drept mare speranță a handbalului românesc.
Mutarea Ralucăi Petruș s-a realizat ieri, în ultima zi de transferuri, la cererea expresăa jucătoarei și a părinților acesteia. Interul dreapta a găsit înțelegere din partea oficialilor clubului buzoian, mai ales în contextul în care ajunsese deja la un acord cu Minaur. Este unul dintre puținele transferuri reaizate în intersezon, mai ales în peisajul campionatului intern, acolo unde mișcările masive de trupe au loc în vară.
Culmea, Petruș fusese transferată la Buzău de Romeo Ilie și se părea, cel puțin după evoluțiile din primul sezon, că va fi un implant excelent pentru echipa locală. Numai că, în ultima perioadă evoluțiile acesteia au fost oscilante, poate și din cauza unei accidentări grave susținute la un turneu amical disputat la Vâlcea.
Raluca Petruș a fost componentă a echipei naționale de junioare, cu care a ocupat un loc patru la mondialele din 2015.


