GLORIA, MÂINE, LA MATINAL. BUZOIENCELE JOACĂ DE LA 10.30 CU SLATINA

GLORIA, MÂINE, LA MATINAL. BUZOIENCELE JOACĂ DE LA 10.30 CU SLATINA

După meciul de foc cu Rapid, decis în ultima secundă, Gloria reia partidele din Liga Florilor, de data aceasta la matineu. Elevele lui Ovidiu Mihaila vor juca maine de la 10.30, cu CSM Slatina, partida fiind găzduită de Sala Traian, din Râmnicu Vâlcea.

handbalOră mai puțin obișnuită, pentru o partidă din Liga Florilor. Organizatorii au decis ca runda a douăsprezecea din campionat să se dispute la Râmnicu Vâlcea, în sala Traian. Meciurile care nu sunt televizate au fost programate dimineață, astfel că Gloria va disputa meciul de la 10.30. Alte două partide care sunt programate mâine după-amiază, Craiova Vs Brăila și Râmnicu Vâlcea vs Cisnădie sunt transmise de TVR.

În ceea ce  privește duelul dintre Gloria și Slatina, roș-albastrele pornesc cu prima șansă, atât prin prisma clasamentului cât și din punct de vedere al ultimelor întâlniri directe. Buzoiencele ocupă locul patru în Liga Florilor, în timp ce Slatina este pe 10.  În ultimele cinci partide directe, Gloria s-a impus de 4 ori, pierzând o singură dată, pe 3 martie 2019, cu 19 la 23. Ultima partidă dintre cele două adversare de mâine a fost tranșată clar de Iuganu & Co, 27 la 18.

O victorie cu Slatina ar conta enorm în economia cursei către Europa, deoarece pentru gruparea buzoiană urmează o serie de foc, cu Minaur, Gloria Bistrița, Brăila și CSM București. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și