Prestaţie mediocră, cea mai slabă a Gloriei din acest campionat, azi în deplasare la Iaşi. Buzoienii au fost învinşi lejer de moldoveni, care au deschis scorul încă din minutul 2 şi au condus în repriza a doua cu 3-0. Dar iată primul 11 folosit de antrenorul Viorel Ion, care până la urmă a ajuns la meci, precum şi toate cele patru goluri înscrise. Gloria a rămas pe 6, însă urmează două meciuri extrem de dificile. În deplasare la Farul Constanţa şi apoi pe teren propriu cu Rapidul.
►Gloria: Stoicescu – Ct. Vlaicu, Dăniţă, Bârsănel, Bg. Dumitru – Mihăescu, G. Marcu (cpt.) (78 – Zeciu) – C. Cucu, Zăinescu (56 – Fl. Alexandru), D. Burlacu – Verdeş (46 – Dragut).
1-0 ►Min 2 Dobre îi pasează în faţă lui Onofraş, acesta centrează din dreapta prin faţa porţii şiHerghelegiu pune latul la bara a doua şi înscrie
2-0 ►Min 29 Creţu ridică mingea peste întreaga apărare a Gloriei, Dedu ţâşneşte, scapă singur cu Stoicescu şi îl învinge elegant
3-0 ►Min 55 Onofraş scapă de marcajul lui Dumitru, la 8 metri, şi plasează mingea în dreapta lui Stoicescu, lângă bară
3-1 ►Min 85 Cucu centrează în faţa porţii din partea dreaptă a careului, Drăguţ împinge mingea din 4 metri



