IATĂ DOCUMENTUL! GLORIA BUZĂU, E LA UN PAS DE DESFIINŢARE! FISCUL A CERUT FALIMENTUL!

IATĂ DOCUMENTUL! GLORIA BUZĂU, E LA UN PAS DE DESFIINŢARE! FISCUL A CERUT FALIMENTUL!

Municipiul Buzău riscă să rămână fără echipă de fotbal.

gloria buzau falimentÎn dosarul de insolvenţă care se judecă de câţiva ani la Tribunalul Buzău, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a cerut judecătorului intrarea clubului în faliment.  

Fiscul solicită această măsură extremă din cauza datoriilor istorice la bugetul de stat, datorii care nu s-au plătit în termenele fixate în procesul de insolvenţă. Această decizie ar fi similară cu desfiinţarea Gloriei Buzău. 

Clubul din Crâng se află în imposibilitatea de a plăti măcar o parte din sumele datorate întrucât funcţionarii din Primărie refuză de ceva vreme să mai semneze actele necesare livrării banilor către fotbal de teama procurorilor DNA.

Gloria_BuzauCondamnarea primarului la închisoare datorită unor plăţi către Gloria Buzău le dă frisoane angajaţilor, care preferă să nu semneze pentru a dormi noaptea liniştiţi.

Conform bugetului primăriei pe 2015, aprobat de consilieri, Gloria ar trebui să încaseze în 2015 nu mai puţin de 22,5 miliarde de lei vechi, sumă suficientă pentru ţinerea clubului pe linia de plutire. Numai că aceşti bani întârzie să ajungă în conturile clubului.

Până pe 31 martie, ziua procesului, a mai rămas o săptămână. Dacă până atunci nu se achită măcar o parte din datorii, atunci judecătorul poate decide falimentul.

Măsura n-ar ajuta însă prea mult nici fiscul, întrucât în caz de faliment, e sigură că datoria nu va mai putea fi recuperată. Dacă însă clubul va supravieţui, există şanse ca Gloria să mai plătească, e drept cu ţârâita, măcar o parte din bani.  

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și