“Jucăm handbal, nu facem contabilitate”. Gabriel Armanu, despre cum ne-am furat singuri căciula

“Jucăm handbal, nu facem contabilitate”. Gabriel Armanu, despre cum ne-am furat singuri căciula

Regula underilor stârnește controverse în handbalului românesc și după ce a fost elimintată de noua conducere a federației. Antrenorul Gabriel Armanu, unul dintre cei mai apreciați tehnicieni atunci când vine vorba despre munca în sectorul juvenil susține inițiativa noii conduceri a forului românesc.

Contrar opiniei generale, conform căreia restricțiile impuse de FRH cu privire cei doi jucători u21 și u23protejau sportivii autohtoni, Gabriel Armanu este de părere că ridicarea acestor baremuri este de bun augur. Mult mai sănătoasă ar fi o strategie de formare a tinerilor în ligile inferioare, chiar dacă nivelul eșalonului secund este foarte scăzut.

Regula impusă de Federație era și foarte ușor de fentat de către cluburi. Astfel, tinerii erau folosiți pe toată durata partidei, în meciurile fără miză, pentru a lua loc pe bancă, în întâlnirile importante. Conform spuselor lui Gabriel Armanu, se făcea mai mult contabilitate, decât handbal. La polul opus, au existat tineri sub 18 ani care au evoluat în Liga națională, dar nu se încadrau în baremele impuse de FRH, pentru câ nu împliniseră vârsta majoratului. Unul dintre ei, Danie Stanciuc, a fost promovat la Suceava chiar de Adrian Chiruț, actualul tehnician al Gloriei.

Noul tehnician al celor de la HC  a declarat că unul dintre principalele obiective este acela de a dezvolta un program sănătos de formare a tinerilor la Buzău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și