UPDATE 9 AUGUST
Din păcate, unul dintre bărbații răniți a decedat în această dimineață (vezi detalii).
UPDATE 18:45
„În baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii șoferului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Mâine, urmează a fi prezentat parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.” , anunță IPJ Buzău.
UPDATE 14:43
Află AICI alte detalii despre șoferul care a provocat accidentul.
UPDATE 11:57
Incredibil ce alcoolemie avea șoferul care a provocat accidentul grav din această dimineață, din municipiul Buzău!
IPJ a revenit cu detalii în acest sens: ,,Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemei. În cauză s-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.„ , a transmis Biroul de Presă al IPJ Buzău.
Cel mai probabil, individul va fi reținut.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
Doi bărbați se află în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență, după ce au fost loviți de o mașină, pe o trecere de pietoni de pe Aleea Industriilor din orașul Buzău. Imediat după eveniment, șoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins la câteva minute. În mașina care i-a accidentat pe cei doi bărbați erau trei ocupanți.
,,Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Șoseaua Brăilei către Șoseaua Spatarului, de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Pietroasele, a surprins și accidentat doi pietoni, care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Ulterior impactului, bărbatul care s-ar fi aflat la volanul mașinii a părăsit locul accidentului, fiind depistat în scurt timp de polițiști.
Pietonii au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și în vederea încadrării juridice corespunzătoare a faptei.„ , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.
Vom reveni cu detalii.



