Rapid şi Petrolul au anunţat iei transferul fotbalistului Robert Sălceanu de la echipa din Ploieşti la gruparea giuleşteană. După ce inițial fusese achiziționat de Farul Constanța, tânărul fotbalist a semnat pentru ploieșteni în august, impunându-se rapid ca titular al postului de fundaş stânga.
Încadrându-se şi în criteriile necesare pentru jucătorii „under”, Sălceanu a bifat 14 meciuri în campionat şi două în Cupa României, trecându-şi în cont şi golul cu care „galben-albaştrii” au obţinut un punct în deplasarea cu FCSB.
Tot în această toamnă el a intrat şi în circuitul reprezentativei România „U21”, fiind titular în partida cu Finlanda, din cadrul preliminariilor Campionatului European”, este anunţul clubului Petrolul.Sălceanu jucase, de altfel, la toate categoriile under încă de pe când era la Gloria.
Dan Șucu a achitat suma de 400.000 de euro pentru a-și asigura serviciile apărătorului. „Lupii Galbeni” au păstrat și un procent dintr-un transfer viitor.
Sălceanu a fost descoperit la Călărași de Cristi Pustai, antrenor care a și insistat ulterior să-l aducă la Buzău. Left-back-ul s-a impus repede la Gloria, acolo unde a ajuns să poarte și banderola de căpitan. Din păcate, chiar în debutul sezonului 24/25 a suferit o accidentare care l-a ținut multe luni departe de teren.
Aproape 70 de partide a bifat Sălceanu în tricoul Gloriei. După desființarea clubului local, majoritatea fotbaliștilor au ajuns pe la cluburi din liga secundă, foarte puțini reușind să-și găsească echipe din prima scenă a fotbalului românesc.



