Perioadă de grație pentru Metalul, echipă care nu mai pierde din septembrie, înregistrând o serie de cinci meciuri fără înfrângere. După victoria din Cupă, cu Craiova, buzoienii și-au luat și punctele de pe teren propriu, într-un meci care se anunța mult mai dificil, din cauza oboselii instalate în picioarele jucătorilor, după partida de joi seară.
Metalul a deschis repede scorul, încă din minutul 5, prin Vali Robu. Jokerul alb-albaștrilor a urmărit o diagonală trimisă de la mijlocul terenului, i-a furat mingea lui Natea, care făcuse preluare în propriul careu, executându-l apoi pe Măluțan, de la 7 metri.
Același Robu a închis meciul încă din minutul 31, după o fază de fotbal spectacol finalizată din colțul careului mare. Robu ajunge astfel la 7 reușite în acest sezon pentru Metalul Buzău și îi egalează pe primii doi aflați în clasamentul golgheterilor clasamentului, Cătălin Doman și Patrick Petre.
Grație victoriei de duminică, Metalul a urcat până pe locul 9 în liga secundă, cu 17 puncte, o poziție care o scutește de frisoanele retrogradării Teoretic, buzoienii ar putea prinde inclusiv play-off-ul, acolo unde merg cele mai bune șase clasate, întrucât între Metalul și Voluntari, echipa de pe 6, sunt doar două puncte.



