Fonduri pentru un nou lăcaș de cult. 600.000 de lei de la CJ Buzău, pentru construirea Bisericii „Sf. Dumitru”  

Fonduri pentru un nou lăcaș de cult. 600.000 de lei de la CJ Buzău, pentru construirea Bisericii „Sf. Dumitru”  

Consiliul Județean Buzău sprijină financiar construirea unei noi biserici în municipiul reședință de județ. Este vorba despre un lăcaș de cult care va fi ridicat în locul celui demolat recent.

În ședința ordinară de mâine, 28 octombrie, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 600.000 de lei pentru noul edificiu de pe strada Parâng.

Fondurile alocate de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, contribuțiile sponsorilor privați și donațiile enoriașilor nu sunt suficiente pentru continuarea lucrărilor de construire a Bisericii „Sfântul Dumitru” din municipiul Buzău. În aceste condiții, reprezentanții parohiei au solicitat sprijin și din partea forului județean, care a dat curs apelului.

Inițiatorul proiectului este președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, care susține că alocarea, din bugetul județului, a sumei de 600.000 de lei pentru lucrări de modernizare, demolare parțială și extindere a bisericii parohiale se face cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Inițiativa vine la doar câteva zile după ce a avut loc slujba de sfințire a pietrei de temelie a noii biserici, închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Evenimentul s-a desfășurat duminică după-amiază, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a numeroase oficialități locale, dar și a sute de credincioși.

În ședința ordinară de mâine, programată la ora 12:00, aleșii județeni vor avea de dezbătut și adoptat alte 26 de proiecte de hotărâre.

Pe lângă rectificările bugetare la nivelul Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate, pe ordinea de zi se află și un proiect privind organizarea evenimentelor specifice lunii decembrie.

Nu mai puțin de 500.000 de lei sunt prevăzuți pentru evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, precum și pentru amenajarea tradiționalului târg de Crăciun, care va avea loc la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” din Buzău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și