Iarna nu-i blândă chiar peste tot. Sobele stau încinse la maximum, mi ales pe timp de noapte, în gospodăriile din Bărăgan, o zonă a țării unde curenții de aer rece fac iernile mai grele decât în alte părți.
Grav e că lemnele au ajuns deja la fundul grămezii, acolo unde gospodarii au făcut provizii mai puține.
Pe domnul Viorel l-am găsit în timp ce duce un coș de lemne în bucătărie, ca să aprindă focul în sobă. Folosește însă și ciocani de porumb, la aprins dar și la întreținerea flăcării. Știe că doar astfel poate să facă un pic de economie.

Domnul Viorel locuiește la o margine de sat, în comuna Rușețu, alături de mama și fiica acestuia. Cu 2.000 de lei și-a făcut un stoc de lemne, astă-toamnă, însă a consumat mai mult de jumătate, deoarece nopțile au fost reci.
Doamna Stela este cea care curăță porumbul și face rost de coceni pentru foc. Uneori trebuie să facă față unui ger pătrunzător cât timp robotește în afara casei. E obișnuită, însă, cu greutățile.

Mai durează până când dogoarea din sobă va ajunge să înmoaie aerul din bucutărie. Focul pornește greu, astfel că gospodarii noștri folosesc furaje uscate de porumb.
Gospodarii din comunele Bărăganului se uită cu teamă cum li se termină stocul de lemne, deși iarna ar mai putea avea forță încă vreo două luni, cred ei. Cei care nu beneficiat de subvențiile acordate de primării au cheltuit mii de lei pe lemne, și tot nu le sunt de ajuns. Cine are bani, își poate completa stocul, cine nu, trebuie să caute alte soluții.
Familiile cu venituri mici primesc lunar câte 320 de lei pentru lemne, peleți sau combustibili petrolieri. Ajutorul pentru încălzire se acordă din noiembrie 2023, până în martie 2024, în baza unei cereri și a unei declarații pe proprie răspundere. Condiția este ca venitul mediu net lunar să nu depășească 1.386 de lei per persoană, în cazul familiilor, și de până la 2.053 lei, în cazul persoanelor singure.