Final de aventură și pentru Edi Ionescu. Buzoianul a pierdut aseară, în fața unui taiwanez

Final de aventură și pentru Edi Ionescu. Buzoianul a pierdut aseară, în fața unui taiwanez

După ce a produs un rezultat mare cu nigerianul Quadri Aruna, scor 4-3, Edi Ionescu s-a oprit, aseară pe tabloul de simplu, printre primii 32 de jucători din concurs.

Buzoianul l-a întâlnit pe Kao Cheng-Jui component al echipei din Taipei medaliate cu bronz la ultimul Campionat Mondial.

Meciul a fost mai echilibrat decât o arată scorul, cu Edi oferind o replică solidă. Eduard Ionescu și Kao Cheng-Jui au oferit un prim set echilibrat în joc, dar care i-a aparținut adversarului, iar tricolorul a mai încercat o revenire fantastică, cu un prim semnal în setul al treilea, din care a ieșit învingător. N-a fost să fie de această dată, iar Eduard Ionescu a cedat, scor 1-4

Tânărul tenismen și-a demonstrat clasa în multe secvențe ale meciului, inclusiv în setul al treilea, atunci când a revenit de la 3-8 și a reușit în cele din urmă să puncteze pentru România.

Eduard a pierdut ocazia unui meci de gală, împotriva lui Wang Chuqin, numărul unu în clasamentul mondial și mare favorit la medalia de aur.

În ziua de luni, una nefastă pentru delegația tricoloră la tenis de masă, din concursul la simplu au fost eliminați Ovidiu Ionescu și Elisabeta Samara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și