Pe fondul temperaturilor ridicate din ultimele săptămâni, zeci de scorpioni pot fi zăriți în câteva localități din zona de munte a județului Buzău. Localnicii din comuna Colți sunt obișnuiți cu prezența lor și cunosc bine locurile unde aceștia trăiesc.
Pe timpul zilei, scorpionii se adăpostesc, însă noaptea, devin foarte activi, atunci când ies în căutarea hranei.
Din cauza cantității reduse de venin, înțepătura scorpionilor carpatini este comparabilă cu cea a unei viespi sau a unei albine. Chiar și așa, localnicii nu se tem că ar putea fi înțepați. Cei din zonă sunt familiarizați cu acești „scorpioni pitici” încă din copilărie.

Zona în care trăiește această specie endemică face parte din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”. Scorpionii s-au adaptat aici datorită structurii geologice a solului, compus din roci vulcanice, care păstrează căldura și permit dezvoltarea unor crăpături ideale pentru adăpost.
„Scorpionul carpatin” are o colorație variată – de la negru, la brun sau galben-cafeniu. La maturitate, exemplarele ating între 2 și 4 centimetri și se hrănesc cu insecte mici.





