Gloria reuseste sa ramana neinvinsa si dupa deplasarea de la Constanta, acolo unde a jucat cu Farul lui Ianis Zicu. Buzoienii au revenit de la 0 la 2, reusind sa pastreze rezultatul de egalitate, chiar daca au jucat aproape jumatate de ora cu un om in minus.

Constănțenii au dominat prima repriză, în care au reușit să puncteze de două ori. Buzăul n-a putut să-și facă jocul de pase, din cauza gropilor in teren, dar și pentru că elevii lui Zicu s-au apărat bine, reușind să contracareze combinațiile roș-albaștrilor.
Gazdele au deschis scorul devreme, în minutul șase, după o greșeală colectivă a apărării buzoiene. Stoica a reluat în plasă de la marginea careului, profitând și de absența dintre buturi a lui Stoian.
„Marinarii” și-au majorat avantajul 10 minute mai târziu, după o lovitură de colț. Mingea ricoșată din Huiban l-a păcălit pe goalkeeperul Gloriei,
Buzoienii au reușit să reducă din diferență chiar înainte de pauză, tot dintr-o lovitură de colț, atunci când Stoica a reluat cu capul dintre doi fundași adverși.
La zece minute de la reluare, același Stoica a transformat un penalty, acordat după un henț discutabil comis de Viorel Ștefan.
Ultimele 20 de minute, buzoienii au evoluat în inferioritate numerică, după ce Nedelcu a fost eliminat.
Etapa viitoare, Gloria primește acasă pe CSM Reșița. Meciul se dispută sâmbătă de la ora 11. (Andrei Solomon)


