Familii sub teroarea abuzurilor. Violența domestică, la cote alarmante în Buzău

Familii sub teroarea abuzurilor. Violența domestică, la cote alarmante în Buzău

Cazurile de violență domestică sunt tot mai frecvente în județul Buzău. Oamenii legii spun că numărul faptelor penale de acest gen este în creștere.

Astfel, de la 1 ianuarie și până la 1 septembrie 2024, polițiștii buzoieni au intervenit la 3.455 de cazuri de violență domestică, numărul faptelor penale în cazuri de acest gen fiind în creștere cu 56% față de perioada similară a anului trecut. Se constată și un număr foarte mare de ordine de protecție emise în acest an.

Majoritatea cazurilor de violență au loc în mediul rural și în zile de weekend, fiind adesea corelate cu consumul excesiv de alcool. În ciuda numărului crescut de plângeri, cel puțin o treime dintre victime aleg să se împace cu agresorii și să renunțe la acuzații, o tendință care complică eforturile autorităților de a combate fenomenul.

Victimele violenței domestice trebuie să știe că pot apela oricând la ajutorul polițiștilor. Este important ca, în momentul în care depun o sesizare în urma unei situații abuzive, să nu își retragă plângerea, tocmai pentru ca agresorii să fie pedepsiți, iar faptele să nu se repete.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și