Reconstituirea sosirii domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Buzău nu va avea loc nici anul acesta, din cauza pandemiei de Covid. Pentru a celebra Unirea Principatelor Române, Muzeul Județean va vernisa duminică, 23 ianuarie, expoziția ”Buzoienii în Epoca Unirii”. Expoziția va putea fi vizitată până pe 28 februarie.
Împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Unirii prilejuiește și anul acesta sărbătorirea evenimentului la Buzău.
Cu acest prilej, Muzeul Județean va vernisa duminică, 23 ianuarie, expoziția temporară tematică ”Buzoienii în Epoca Unirii.
2019 a fost ultimul an înainte de instaurarea pandemiei de Covid, în care buzoienii au participat în număr mare la reconstituirea sosirii la Buzău a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
După ce a fost ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, în drum spre Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza a poposit şi la Buzău și a fost atât de mulţumit de primirea buzoienilor încât a hotărât să rămână şi peste noapte.
Anul acesta, a fost organizată o expoziție cu documente, picturi și obiecte care îl reprezintă pe domnitor sau care i-au aparținut.
Vizitatorii pot vedea expoziția ddedicată Unirii Principatelor Unirii, cunoscută și ca Mica Unire, începând de duminică 23 ianuarie, până pe data de 28 februarie 2022.
Unirea principatelor are o însemnătate deosebită în deschiderea drumului către o Românie nouă și a reprezentat primul pas pe care l-au făcut românii pentru întregirea neamului.
Accesul publicului este permis doar cu respectarea tuturor normelor sanitare aflate în vigoare.