(Exclusiv) Pensionări pe bandă rulantă în Poliția Buzău. Ce nume importante din IPJ Buzău au spus „adio” uniformei?

(Exclusiv) Pensionări pe bandă rulantă în Poliția Buzău. Ce nume importante din IPJ Buzău au spus „adio” uniformei?

Zeci de poliţişti din Buzău, care făceau parte din diverse structuri ale IPJ Buzău, au ieşit la pensie în ultimele săptămâni ale anului 2023. Nu mai puțin de 50 de poliţişti, în total, au ieşit la pensie anul trecut.

Printre oamenii legii care au decis să se pensioneze, cel mai important nume este cel al comisarului șef Laurențiu Pantazi, ofițer care, la 55 de ani, în data de 29 decembrie 2023, și-a încheiat oficial îndelungata carieră de polițist.

În locul său, a fost împuternicit comisarul şef Octavian Constantin, cel care deținea funcţia de adjunct al şefului IPJ Buzău încă din ianuarie 2015. Înainte de această numire, Octavian Constantin, în vârstă de 48 de ani, ocupase funcţiile de şef Serviciu Cabinet, şef Birou Control Intern şi şef al Poliţiei Municipale Rm. Sărat.

Fiu de polițist, Octavian Constantin a absolvit cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în 1997, an când a fost repartizat la IPJ Buzău, ca ofiţer de cercetare penală.

Totodată, a decis să se pensioneze un alt polițist cunoscut în rândul buzoienilor. Este vorba despre comisarul șef Remus Nicula. Ultima dată șef al Poliției Animalelor Buzău, cariera lui Remus Nicula se leagă în special de Poliția Rutieră, serviciu în care a activat foarte mulți ani.

Un alt poliţist cu funcție de conducere care şi-a luat la revedere de la colegi, anul trecut, este comisarul șef Felix Crucianu, ultima dată șef al Serviciului Cabinet al IPJ Buzău.

În condițiile în care anul trecut, s-au încadrat la IPJ Buzău 35 de polițiști, aceste plecări din sistem ar putea acutiza problemele din structurile de poliție. Fenomenul nu este doar la nivelul județului Buzău, ci se întâlnește în toate inspectoratele din țară.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și